Ca şi în anii precedenţi, sâmbătă, 28 martie a.c., între orele 20.30-21.30,  jandarmii constănţeni se vor alătura iniţiatorilor campaniei „Ora Pământului“, prin reducerea consumului de energie electrică atât la sediile unităţilor dar şi în locuinţele proprii.

Această campanie, care este o acţiune simbolică, derulată la nivel internaţional, îşi propune promovarea unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător precum şi conştientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale.

Jandarmii constănţeni au mai  participat la acţiuni şi campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător – prevenirea tăierilor ilegale de arbori, combaterea braconajului, plantare de arbori, acţiuni de ecologizare şi refacere a ecosistemului – iar la nivelul instiţutiei se promovează un consum raţional al energiei, atât pentru reducerea cheltuielilor administrative cât şi pentru protejarea mediului înconjurător.

Inspectorul Şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, col. Constantin DIMA şi Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, col. Mircea SECELEANU, au adresat un apel tuturor jandarmilor constănţeni de a participa sâmbătă 28 martie a.c., la acţiunea „Ora Pământului“, prin oprirea aparatelor consumatoare de energie electrică, a căror deconectare nu afectează activităţile specifice aflate în derulare.

Deasemenea, pentru acest eveniment, jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică la activităţile organizate de către O.N.G.-urile constănţene în Parcul Tăbăcăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.