In perioada 19-20 aprilie 2018, oferta educaţională a anului şcolar 2018-2019 va fi prezentată sub sloganul „Alege Educaţia! Este calea către viitorul tău” de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile locale şi alţi parteneri educaţionali.
Instituţiile de învăţământ teoretic, vocațional sau tehnologic, liceal și postliceal, îşi vor expune oferta atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa cât şi în alte 8 locaţii din judeţul Constanţa (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cobadin, Hârşova, Cernavodă, Eforie, Mihail Kogălniceanu).
Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora dar şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educațional și al formării profesionale după absolvirea celor 12 clase.
Oferta învăţământului dual va fi evidențiată într-un stand special dedicat la care vor putea fi contactați atât reprezentanții operatorilor economici care au solicitat acest tip de școlarizare, cât și elevii care se află deja într-un asemenea parcurs de formare.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 19 aprilie 2018, ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în prezenţa autorităţilor locale și a partenerilor educațional.
Programul de vizitare pentru cele două zile este 9.00-18.00.
La Mangalia, deschiderea oficiala va avea loc joi, 19 aprilie, ora 12.00, la Liceul Teoretic “Callatis” .
Unitatea de învăţământ | |
Colegiul Economic Mangalia | |
Liceul Tehnologic “I. Bănescu” Mangalia | |
Liceul Teoretic “Callatis” Mangalia | |
Liceul Teoretic Negru Vodă | |
Scoala Postliceala “FEG Education”, Mangalia | |
Şcoala Postliceală “Diada” Mangalia |