Înca doi medici specialiști, la Spitalul Municipal Mangalia

0
64

Spitalul Municipal Mangalia și‑a extins, recent, domeniul de activitate cu încă un cabinet medical în ramura – Psihiatrie, în timp ce Compartimentul Oncologie mai are încă un medic specialist, angajat al spitalului. Reprezentanții unității medicale au declarat că sunt preocupați continuu pentru a atrage un număr cât mai mare de medici, confirmați în diverse specializări.

Dacă anul trecut spitalul avea 15 medici confirmați în diverse specializări, anul acesta a terminat rezidențiatul la Oncologie, doamna doctor Beatris Bulai, devenind astfel, medic specialist — angajat al spitalulului. De asemenea, în specializarea Psihiatrie am început o colaborare cu domnul doctor psihiatru Crăciun Tiberius Octavian. Ca atare, începând cu această lună, pacienții spitalului pot beneficia de consultații de specialitate la psihiatrie”, au menționat reprezentanții unității medicale.

Cabinetul doctorului psihiatru se află în Pavilionul C al spitalului, etajul 2, iar pacienții din Mangalia și localitățile învecinate, care doresc să apeleze la serviciile medicale ale domnului doctor psihiatru, o pot face contra-cost, evitând, astfel, deplasarea până la Constanța, pentru consultații. Pe această cale, conducerea spitalului și colegii noilor medici, le urează acestora bun venit și mult succes în activitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.