catalin cornaci

Cătălin Cornaci, demis de la conducerea ADPP Mangalia de către primarul Radu Cristian, îşi cauta dreptatea în instanţă. Joi, 18 februarie, la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost inregistrat dosarul 1117/118/2016 având ca obiect anularea dispoziţie nr.20/20.01.2016. Tribunalul nu a stabilit, înca, un termen de judecata.

Reamintim că primarul Cristian Radu a decis prin Dispoziţia nr. 20/20.01.2016, suspendarea Contractului de Management înregistrat sub nr. 55.797. din 16.04.2009 al directorului general al ADPP Mangalia, Cătălin Cornaci.

Potrivit documentului, decizia are ca suport mai multe adrese, note interne, dispoziţii, dar şi HCL nr. 74/26.07.2008, privind stabilirea unor măsuri pentru ocuparea posturilor vacante de director al Serviciilor Publice de interes local din subordinea Consiliului Local Mangalia. Una dintre motivări este dată de Nota Internă nr. 2212 din 18.01.2016, întocmită de către Margareata Toader, în calitate de Şef Birou Resurse Umane-Salarizare, din care rezultă că la dosarul de personal al lui Cătălin Cornaci nu se regăseşte Dispoziţia privind constituirea comisiei pentru verificarea candidaţilor înscrişi la concursul organizat în data de 14.04.2009 pentru ocuparea postului de Director General al Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat şi nici Proiectul de Management.

Eu sunt în concediu legal, de care se ştia, iar primarul a convocat o şedinţă cu cei de la ADPP. Am transmis că nu sunt în localitate, că sunt în concediu şi că nu pot ajunge. Dacă eram în localitate, mă duceam, nu era nici o problemă. După care, am primit pe email o adresă prin care mi se aducea la cunoştinţă că nu mai sunt directorul Serviciului Public Administrarea Domeniului Public. Am sunat la primar, să întreb motivul, dar nu a răspuns. Consider că nu se procedează aşa. Oricum, voi merge la primărie, pentru că, dacă nu ştiau, eu trebuie să semnez că am luat la cunoştinţă decizia primarului”, a declarat Catalin Cornaci pentru Replica, la aflarea veștii că a fost demis.

2 COMENTARII

  1. a si ngasit salvarea la psd Foleanu si mai castiga niste salarii nemuncite cand va veni primar Foleanu il pune la loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.