La data de 18 mai a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, în urma cărora au verificat 2 societăți comerciale, din municipiul Mangalia.

Astfel, au fost găsite 226 de jucării, acestea purtând însemnul unor mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate, bunuri în valoare totală de peste 66.000 de lei.

Polițiștii au întocmit 2 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, potrivit Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională la OUG 28/1999 pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.