Forumul Democrat al Germanilor din Constanța, în colaborare cu Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, organizează, vineri, 3 octombrie 2025, ora 16.00, un amplu eveniment cultural prilejuit de sărbătorirea Zilei Unității Germane.

Un moment deosebit al programului îl reprezintă expoziția „In memoriam Karl Robert Perko”, dedicată artistului din Mangalia de origine germană, recunoscut pentru lucrările sale de artă plastică și pentru contribuția adusă patrimoniului cultural dobrogean. Publicul va putea admira creații reprezentative din cariera sa, prezentate în cadrul vernisajului de arte vizuale cu tema „Poveștile Mării”.

Alături de lucrările lui Perko, expoziția reunește și fotografii marine semnate de Adina Meșter, precum și creații de artă decorativă pe sticlă realizate de Annemarie Marina-Czernák, completând un tablou artistic divers și armonios.

Programul mai cuprinde:

  • Momente muzicale: invitata specială, cântăreața de jazz Mădălina Petrachie va interpreta melodii germane; muzică populară germană cu duetul Julia și Leo și corul de copii Meeresbrücke din Oituz;
  • Dansuri: dans modern interpretat de grupul de fete de la școala de balet; dans popular german susținut de grupul de copii Meeresbrücke din Oituz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.