La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 02.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dimitrie Bolintineanu din comuna 23 August, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Constanța, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.