Fragment din romanul „Elmira Mahmudi – o lacrimă pentru eternitate”:
„Mangalia este oraşul de la ţărm de mare, oraşul de la capătul ţării, este oraşul cu un nume care mângâie sufletele, alintă auzul, despre care cei care trăiesc, aici spun că ştiu totul, că-i cunosc fiecare colţişor. Mangalia este gazda primitoare a mii de turişti care poposesc aici pentru a se odihni, pentru a-şi încărca bateriile şi a-şi linişti psihicul. Este o gazdă primitoare pentru cei care caută razele fierbinți ale soarelui şi nămolul care vindecă reumatismul ori sulful care mângâie şi dă flexibilitate articulaţiilor. Este oraşul unde forţele astrale acţionează, ştiute doar de puterea divină.
Chiar dacă te-ai născut în Mangalia şi ai anii maturităţii, poţi trăi în fiecare zi o experienţă inedită, poţi descoperi un colţişor care să te entuziasmeze, să-ţi facă sufletul să vibreze”.
Fragment din romanul „Jocul destinului”:
„Mangalia, ca oraș turistic, încheie șirul de stațiuni de pe litoralul românesc. Oraș cochet, curat, cu o poziție generoasă la marea cea mare, este căutat vara de turiștii care vor să-și petreacă zilele de concediu într-un loc pitoresc, liniștit, cu obiective turistice atrăgătoare și interesante. De la Saturn și până-n portul turistic, faleza încântă prin unicitatea peisajului. Venind dinspre Saturn, turistul are în stânga, cât cuprinde cu ochii, marea care în unele zile este atât de liniștită și albastră încât o poți confunda cu cerul atunci când este senin sau cu o pajiște cu iarbă când are culoarea verde. În partea dreapta sunt clădiri cu o arhitectură modernă și cochetă, cu grădini exotice, cu iarbă, flori și copaci ornamentali. La tot pasul sunt restaurante cu terase, care în permanență se bucură de prezența turiștilor dornici să stea la o sticlă de bere în adierea brizei sau mângâiați de razele calde ale soarelui. Mergând pe faleza Mangaliei, nu poți să nu admiri hotelul Paradiso, una din bazele de tratament, unde cei ce doresc pot să se bucure de nămolul și apa termală de aici. Când cobori scările de pe terasa din fața clădirii impozante a hotelului Paradiso pentru a-ți continua plimbarea pe faleză, privirea îți este atrasă de statuia singuratică a luceafărului poeziei românești, așezată pe buza unei movile, cu fața spre mare, așa cum poetul mânat de singurul lui dor și-a exprimat dorința de-a fi lăsat să moară la marginea mării.
Dacă iubești poezia, dacă-l iubești pe Eminescu, dacă ai în suflet sensibilitatea și dragostea de frumos, poți să te oprești în fața statuii, să închizi ochii și să aștepți, în liniștea blândă a serii… aici, cu siguranță vei simți o adiere caldă, parfumată, care te-nvăluie. Când deschizi încet ochii și privești spre cer, vei vedea că steaua care abia a răsărit îți clipește tainic, fericită, atât ea cât și suratele ei, după recitalul astral pe care tocmai l-a avut spiritul poetului. În liniștea tainică a nopții, poetul nemuririi s-a așezat alături de luceafăr, strălucind împreună, cu măreție, pe bolta cerească.
Plaja cu nisipul fin este neîncăpătoare mai ales în zona complexului President, unde turiștii pot sta pe terasă să mănânce mici și să bea bere, sau să se delecteze cu floricele, înghețată, porumb fiert și alte preparate care mai de care mai apetisante și mai atrăgătoare. Pentru copii sunt tot felul de jocuri atractive, de la căluți la carusel, de la plimbări cu ponei, la plimbări cu hidrobicicletele.
Eleganța portului turistic încântă vizitatorii care pot face un popas la una din terasele exotice de aici sau pur și simplu să stea pe bancă și să privească navele de croazieră care stau cuminți ancorate în port în timp ce stăpânii lor se odihnesc sau se distrează în unul din cluburile de pe litoral.
În vechea cetate Callatis, orașul Mangalia, dăinuiesc și azi vestigiile civilizațiilor care au trăit aici. Muzeul Callatis, Casa de Cultură din centrul orașului, piața orașului cu statuia Eroului Necunoscut, sanatoriul balnear, geamia, șantierul naval, sunt câteva locuri unde poți să-ți încânți privirea, să-ți hrănești sufletul și să trăiești clipe încărcate cu trecutul istoric al acestor ținuturi binecuvântate de Dumnezeu. În orașul de la mal de mare trăiesc oamenii care au contribuit la conservarea acestor vestigii prețioase, dar au și construit altele pentru a-i da orașului un aspect unic, original, cochet. Orașul este primitor, îl poți străbate cu pasul în două ore, descoperind pretutindeni armonie între trecut și prezent, între vechi și nou. Dacă vrei să trăiești o poveste de dragoste adevărată, trebuie să vii la Mangalia, deoarece aici există câteva locuri în care energiile pozitive te învăluie, pătrund în sufletele celor care poposesc aici, iubirea se cuibărește în inimile îndrăgostiților și rămâne veșnic. Cei care ajung întâmplător în aceste locuri miraculoase devin mai buni, sunt mai blânzi, sufletele lor trăiesc clipa de beatitudine fără să înțeleagă de unde și cine le-a creat această stare. Tinerii se îndrăgostesc, maturii se iubesc, bătrânii își dau mâna și își trăiesc tainic poveștile de dragoste fără pereche, greu de închipuit, dar adevărate, înconjurate de cer și mare, binecuvântate de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Mangalia, la capăt de dig și țară, țărm scăldat de apă și lumină, orașul soarelui, port al navelor de agrement, șantier al navaliștilor, centru al dorurilor, meleag al iubirii, loc unde pasiunile se dezlănțuie fără barieră, colțișor tainic al îndrăgostiților, cântec de jale al celor plecați în lumea mare, este orașul speranțelor, al spiritelor care aduc frumusețe, liniște și pace în acest colț de rai”.