Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța caută asistenți maternali profesioniști

0
75

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța caută asistenți maternali profesioniști pentru implementarea proiectului “Elaborarea planului de dezinstituționalizare a copiilor din instituții și asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate”. Condițiile necesare pentru desfășurarea activității de asistent maternal profesionist prevăzute de legislația în vigoare sunt următoarele:

  1. solicitanții să fie absolvenți a cel puțin 10 clase;
  2.  solicitanții nu pot îndeplini cumulativ calitatea de asistenți personali și asistenți maternali profesioniști;
  3. solicitanții nu pot îndeplini cumulativ calitatea de pensionari și calitatea de asistenți maternali profesioniști;
  4. solicitanții trebuie să aibă drept de folosință asupra locuinței (demonstrat cu acte) și să asigure o cameră separată, amenajată special pentru copiii ce urmează a fi primiți în plasament;
  5.  solicitanții trebuie să prezinte disponibilitate pentru a primi în plasament cel puțin doi copii;
  6. solicitantul trebuie să primească aviz favorabil exercitării profesiei de asistent maternal profesionist în urma evaluării psihologice efectuată de psihologul Biroului Alternative de Tip Familial din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța; evaluarea psihologică se va efectua , de asemenea, tuturor membrilor familiei cu care locuiesc persoanele care doresc să devină asistenți maternali profesioniști;
  7.  solicitanții să aibă o stare de sănătate bună, atestată prin certificat medical eliberat de policlinica teritorială.

Persoanele doritoare se pot adresa de luni până joi între orele 08.00 – 16.30 și vineri orele 08.00 – 14.00 la sediul Serviciul Management de Caz pentru Copil – Biroul Alternative de Tip Familial din Constanța, str. Ciprian Porumbescu nr.2, județul Constanța sau la nr. de telefon 0241.488.650.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.