Cel mai puternic concurs de kickboxing în sistem amator din România, în acest an, a avut loc la Constanța, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, duminică, 16 martie. Aflat la prima ediție, Elite Fighting Championship a reunit peste 400 de sportivi, veniți atât din întreaga țară, cât și din străinătate. Evenimentul a fost organizat de Alex Filip, de la Alex Filip Team Constanța, alături de colaboratorii săi.

Printre cluburile participante s-a numărat și FIT FIGHTERS CLUB Mangalia, care a fost reprezentat de trei tineri luptători: Dinu Alexandru, Delu Alin și Bortea Ionuț. Cei trei sportivi au demonstrat determinare și pregătire la cel mai înalt nivel, reușind să obțină locul 1 la categoriile lor. Performanțele lor au confirmat valoarea pregătirii oferite de antrenorul Andrei Tohăneanu.

Clubul Fit Fighters demonstrează din nou că face performanță. Felicitări organizatorului Alex Filip, sportivilor și părinților pentru susținere!”, a transmis antrenorul Andrei Tohăneanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.