Miercuri, 15 octombrie 2025, de la ora 17.00, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța invită publicul la o întâlnire de excepție: un dialog captivant între istoricul Adrian Cioroianu și scriitorul și criticul literar Angelo Mitchievici, pe marginea volumului „Noul Război Mondial al vechilor orgolii (în care vom cădea cu toții prizonieri)”, apărut la Curtea Veche Publishing, în 2024.

Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, Adrian Cioroianu este una dintre cele mai respectate voci ale istoriografiei contemporane. Cu o carieră universitară de peste trei decenii, a fost ambasador pe lângă UNESCO la Paris (2015–2020) și manager al Bibliotecii Naționale a României (2021–2025). De-a lungul anilor, a publicat numeroase articole în presa culturală și generalistă, fiind totodată o prezență constantă în emisiunile televizate dedicate culturii și istoriei.

Autor prolific, Cioroianu a semnat volume de istorie, eseuri și scenarii pentru documentare, contribuind la modernizarea modului în care privim trecutul. Printre titlurile publicate la Curtea Veche Publishing se numără seria „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (2013, 2020), „Nu putem evada din istoria noastră” (2016, 2023), „O țară se construiește zi de zi” (2019) și volumul „Frumoasă era Sena pe sub florile mele” (2023).

Evenimentul va fi moderat de Angelo Mitchievici, scriitor, critic literar, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și profesor universitar doctor habilitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

La finalul dialogului, publicul este invitat să adreseze întrebări invitatului și să participe la o sesiune de autografe cu istoricul Adrian Cioroianu.

Miercuri, 15 octombrie 2025, ora 17.00
Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța
Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A
Intrarea este liberă.

Eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.