Adopt prezenta declarație de independență față de culorile politice ca simplu cetățean al acestui oraș. Am luat atitudine de fiecare dată când prezența mea a fost necesară în orice demers colectiv, neimplicat politic, pentru a-mi manifesta legal nemulțumirea față de problemele urbei.
Consider că nu este suficientă prezența mea ca simplu cetățean în fața problemelor create de interesele clasei politice.
Consider că pot să-mi aduc contribuția reală la rezolvarea situațiilor care blochează de multă vreme buna funcționare a Municipiului Mangalia.
Ieşind în față, iau atitudine, îmi depun candidatura ca real independent pentru funcția de Primar al Municipiului Mangalia, alături de societatea civilă, rămasă fără reprezentare în urma luptelor politice.
Fără promisiuni, fără mită electorală, fără spectacol ieftin, fără sfidarea populației prin risipă pe material de propagandă în această perioadă de criză, fără grupuri de interese, fară afaceri personale cu banii bugetului local.
Articolul 1
Ca cetățean al acestui oraș refuz să fiu statistică din patru în patru ani pentru actuala clasă politică. Îmi exercit dreptul legal prin vot de a sancționa toate culorile politice care au adus Municipiul Mangalia în starea actuală.
Articolul 2
Îmi rezerv dreptul de a crede în voința poporului și nu în doctrinele politice care pun mai presus politica personală decât interesele cetățeanului.
Articolul 3
Prin orice demers legal, neimplicat politic, cer tuturor instituțiilor statului de a-mi respecta dreptul la viată, un drept fundamental încălcat prin furnizarea defectuoasă a serviciilor publice pentru care plătesc: apă, energie termică, servicii medicale și servicii de siguranță publică.
Articolul 4
Îmi rezerv dreptul de a lua atitudine pe orice căi legale, neimplicate politic, impotriva distrugerii mediului înconjurător în urma intervențiilor asupra singurei păduri din zona litoralului de sud și a altor intervenții de orice tip ce pot dăuna mediului înconjurător.
Articolul 5
Îmi rezerv dreptul de a mă opune tuturor formelor de mită electorală practicată de toate culorile politice.
Articolul 6
Îmi rezerv dreptul de a depune de fiecare dată când este necesar, necondiționat, demersuri colective neimplicate politic, prin care să îmi manifest nemulțumirea față de problemele urbei.
Articolul 7
Refuz să accept tacit că suntem conduși numai de interesele unei culori politice și nu tolerez politizarea instituțiilor care ne garantează serviciile publice. Orice persoană indiferent de statut, are dreptul de a fi reprezentată corect și în mod echitabil.
Articolul 8
Refuz să accept orice doctrină politică ce nu are la bază garantarea drepturilor fundamentale și urmărește doar drepturile membrilor de partid.
Articolul 9
Îmi rezerv dreptul de a protesta în limitele legale de câte ori este încălcat dreptul la opinie și voi susține necondiționat dreptul oricărui cetățean de a-și expune opinia.
Articolul 10
Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație, ca urmare îmi rezerv dreptul de a nu adera la o formațiune politică.
COTLEȚ MARIOS-THIERA
In sfarsit a aparut candidatul independent pe care il asteptam. Asta chiar e independent. Am crezut ca nu mai candideaza. Inseamna ca mai sunt sanse pentru Mangalia.
L-am cunoscut (oarecum) in santierul naval si nu am ce sa-i reprosez nici pentru acea perioada. Acum cu atat mai putin, avand in vedere cum a evoluat social si profesional. Ma refer la faptul ca desi la ora actuala sunt la moda contractele cu statul sau cu administratiile locale, d-lui a ales calea cinstita, punandusi mintea la contributie. Mai mult, acum cand multi afaceristi si-au inregistrat firmele in Bulgaria,(sau alte state) din pricina taxelor si impozitelor exagerate, d-l Mario si-a pastrat sediul central al firmei in Mangalia, desi clientii d-lui sunt straini. (marii armatori internationali, dupa cat am inteles). Bravo domnule ! De asemenea oameni avem nevoie.
Interesanta batalie va fi pentru postul de primar. Interesele sunt asa de mari incat pdl-ul, psd-ul si pnl-ul nu-si pot permite sa piarda postul respectiv. Au inceput deja cu mita electorala: unul cu pachete pentru pensionari, altul se da bine cu romii si pensionarii dandu-le lenjerii 🙁 iar nenea raducu are lista magica cu firmele din oras.
Cam greu pentru dl Marios, are mult,mult de lupta.
deca e ajutat de oameni seriosi,si de noi-la vot,cred ca merita sa-i acordam sansa de a readuce Mangalia acolo unde -i este locul.
Sa-i adunam pe cei din jurul nostru care sunt scirbiti de hotii care au aderat la partid numai pentru avantaje personale clamind interesul pentru locuitorii orasului si a orasului,si sa-l votam pe acest tinar.
Felicitari d-lui Cotlet!!!
va inselati ncu totii pt ca acest donm a fost la pc , dar nu i sa dat functie si atunci a renuntat nu e asa cum credeti voi
Nu cred in independenta lui. In plus e un om rece, inabordabil si ciudat. Poate, daca se implica mai mult in viata publica are sanse peste 4-8 ani. E un necunoscut pentru cea mai mare parte a populatiei.
sa inteleg ca nu mai pot face postari?
cine-i Cotlet?
Daca folosesti numai puncte puncte si altele, o sa intre in spam de la filtru nu din rea vointa. In rest opinia este libera aici atat timp cat nu calomniezi. Dupa cum vezi am aprobat manual comentariile imediat ce le-am vazut. Nu te mai obosi sa scrii de rau, ca nu sintem ai nimanui. Calm ca rezolvam impreuna tot ce te supara. Chiar si comentariile. O zi buna.
@Kallas ! Daca chiar nu stii cine e Marios Cotlet, intra pe site-ul Fara Culori.Ro si gasesti acolo o scurta prezentare.
Daca in schimb te referi la faptul ca nu prea e cunoscut in Mangalia desi e Mangaliot, asta nu e neaparat un lucru rau. Ba din contra as putea spune; Putem face distinctie intre lichelele care au fost pana acum primari si au jefuit si distrus Mangalia impreuna cu gasca de carciumari (majoritatea) pe post de consilieri si acum incearca din nou sa ne abureasca spre a mai prinde un mandat si un om care si-a vazut de treaba lui, a dezvoltat o afacere, o Firma prospera bazata pe propria-i profesie si munca intelectuala. Faptul ca s-a hotarat sa candideze (dupa cum declara personal) se datoreaza mai ales faptului ca nici d-lui nu mai suporta sa vada jaful pe care l-au facut “Galatenii” si pentru ca are experienta manageriatului din propria firma, s-a hotarat sa puna pe cat posibil orasul pe picioare. Eu unul ii urez succes si il voi vota fara nici o retinere.
Frumos, fara culori politice. Adevarul ca am devenit obsedati de culorile alese de partidele politice, rosu, portocaliu, galben, albastru, verde. Nici nu stii cum sa te imbraci sau sa-ti amenajezi casa ca imediat de catalogheaza ceilalti ca ai afinitati cu unul din partide. Sustin aceasta independenta. Bravo domnule!