Primăria Mangalia şi Consiliul Local organizează Ziua Internaţională a Copilului, joi, 1 Iunie, începând cu ora 10.30, pe platoul din faţa Casei de Cultură. Evenimentul dedicat tuturor copiilor va cuprinde o serie de manifestări cultural-artistice si va avea multe surprize pregătite special pentru cei mici. Ziua Copilăriei va fi sărbătorită prin muzică, dans şi voie bună în cadrul unui spectacol al carui invitat special este cantareata Andreea Antonescu. Pe aceeasi scena, vor mai susţine momente artistice Corul “Galacteea” şi Trupa “Catis”. Atmosfera va fi întreţinută de animatori, clovni şi personaje Disney, menite a-i bucura pe copii şi a-i antrena în diverse activităţi artistice. Manifestarea este deschisă publicului larg, astfel că toţi copiii, părinţii şi bunicii din oraş sunt aşteptaţi de 1 Iunie la Casa de Cultură, pentru a petrece împreună o zi minunată.