Primăria municipiului Mangalia organizează, în Duminica Floriilor, un spectacol dedicat special copiilor orașului, care vor avea ocazia să asiste la concertul susținut de îndrăgita artistă Lidia Buble. Evenimentul organizat la Casa de Cultură din localitate mai cuprinde reprezentanții de teatru, dar și multe surprize pentru cei mici. „Am pregătit acest spectacol pentru toți locuitorii orașului nostru, dar cu precădere pentru copii. Tocmai de aceea, iepurașul este gata să-i întâmpine cum se cuvine pe toți cei care vor fi prezenți la eveniment”, a declarat primarul Radu Cristian. El a mai spus că, în această perioadă, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, au fost oferite pachete cadou tuturor școlarilor și preșcolarilor din municipiul Mangalia. “Alături de colegii mei, am fost la toate instituțiile de învățământ din oraș pentru a le oferi copiilor cadouri de Paște, din partea Primăriei. Este un gest normal, creștinesc și cu tradiție, în orașul nostru. De Crăciun și de Paște vrem să aducem bucurie pe chipul tuturor copiilor, oferindu-le un mic pachet cadou, din partea municipalității”, a subliniat edilul Mangaliei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.