fotbal in sala

În perioada 26–27.11.2015, începând cu ora 09.00, în sala de sport a oraşului Negru Vodă se va desfăşura o nouă ediţie a Cupei „1 Decembrie” la fotbal în sală, competiţie la care şi-au anunţat participarea şase formaţii din cadrul Gărzii de Coastă – Aparatul Central, Grup Nave Constanţa, Grup Nave Mangalia, Sectorul P.F. Negru Vodă, Sectorul P.F. Băneasa şi P.P.F. Aeroport Mihail Kogălniceanu – care vor fi împărţite în două grupe. În semifinale se vor califica primele două clasate din fiecare grupă.

Organizatorii competiţiei sportive dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României sunt Asociaţia C.S. Frontiera Tomis Constanţa, în parteneriat cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Teritorial Constanţa, Corpul Naţional al Poliţiştilor – Biroul Teritorial Constanţa, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ProLex Constanţa, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor S.N.U.P. Unipol şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor I.P.A. – Regiunea 2 Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.