Planul de valorificare a activelor Șantierului Naval Mangalia, propus de CITR, în calitate de lichidator judiciar al societății, a fost respins de creditori în cadrul ședinței desfășurate vineri, 8 mai.
La ședință au participat doar 10 dintre cei 191 de creditori, însă prezența a fost suficientă pentru îndeplinirea cvorumului legal. Acesta era asigurat de creditorii care dețin împreună cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor. Participarea Damen Holding B.V., care controlează aproximativ 69,5% din totalul datoriilor, a făcut posibilă desfășurarea legală a ședinței.
Potrivit procesului-verbal al Adunării Creditorilor, raportul privind strategia de valorificare a activului funcțional „Șantierul Naval Mangalia”, aflat în patrimoniul Damen Shipyards Mangalia SA, a fost respins cu 99,5% din totalul creanțelor prezente cu drept de vot.
Împotriva aprobării au votat Damen Holding B.V., Sindicatul Navalistul și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Aceiași creditori s-au opus și regulamentului privind instrucțiunile de desfășurare a licitației, document care stabilea condițiile de înscriere, participare și adjudecare.
În cazul ANAF, poziția instituției ar fi fost una favorabilă vânzării în bloc a șantierului, însă nu la valoarea de lichidare, estimată la 84 de milioane de euro, ci la valoarea de piață, de aproximativ 184 de milioane de euro.
Opt dintre creditorii prezenți și-au exprimat votul în scris, printre aceștia aflându-se ANAF și Sindicatul Navalistul. Doar doi creditori au participat fizic la ședință: Șantierul Naval 2 Mai SA și Damen Holding B.V., ambele companii fiind reprezentate de avocați.
În urma votului, procedura de valorificare a activelor intră într-o nouă etapă de incertitudine. CITR a transmis că planul propus nu a întrunit acordul creditorilor și că va continua demersurile necesare în cadrul legal aplicabil.
„În conformitate cu decizia Tribunalului Constanța din data de 28 mai 2025, prin care a fost dispusă intrarea în faliment și demararea procedurii de lichidare a Șantierului Naval Mangalia, procesul de valorificare a activelor societății se desfășoară în cadrul legal aplicabil procedurii”, au transmis reprezentanții CITR.
Lichidatorul judiciar a precizat că obiectivul rămâne identificarea unei soluții care să permită valorificarea activelor în condiții competitive, menținerea perspectivelor de continuare a activității platformei industriale, desfășurarea transparentă și legală a procedurii, precum și reducerea impactului asupra angajaților și comunității locale din Mangalia.
Până la acest moment, CITR nu a anunțat când va fi convocată o nouă Adunare a Creditorilor și nici care vor fi următoarele măsuri concrete.
Șantierul Naval Damen Mangalia are datorii de aproape 2 miliarde de lei, revendicate de 191 de instituții și companii. Cea mai mare parte a creanțelor aparține grupului Damen și subsidiarelor sale, care totalizează aproximativ 85% din masa credală.
Potrivit datelor din procedură, Damen Holding B.V. are de recuperat aproximativ 744 de milioane de lei, Damen Shipyards Gorinchem B.V. – 306,4 milioane de lei, Damen Workforce Romania SRL – 52 de milioane de lei, Damen Offshore & Specialized Vessels B.V. – 22,3 milioane de lei, Damen Global Support B.V. – 16,5 milioane de lei, iar Șantierul Naval Damen Galați – 11,5 milioane de lei.
Printre creditorii importanți se mai află ANAF, cu o creanță de aproximativ 26 de milioane de lei, Muehlhan SRL, cu aproximativ 21 de milioane de lei, și Sindicatul Navalistul, înscris cu puțin peste 4 milioane de lei.

















