Continuă asfaltarea străzilor din Mangalia, cu bani europeni

0
350

Primăria Mangalia continuă, în această perioadă, lucrările de asfaltare pe un număr de 17 străzi din localitate, în cadrul programului european de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale, cu fonduri UE. După ce au fost refăcute trotuarele și s-a turnat primul strat de asfalt pe toate străzile cuprinse în proiectul european, recent, a început turnarea celui de-al doilea strat de covor asfaltic, pe străzile supuse modernizării.

Proiectul în valoare de 7 milioane de euro face parte dintr-un amplu program transfrontalier româno-bulgar, de modernizare a infrastructurii din oraş şi staţiuni, cu fonduri UE.

Conform proiectului tehnic, se vor asfalta peste 7 mii mp de drum, pe următoarele străzi: Dr. Motaş, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertăţii, Mărăşeşti, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Ţepeş Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan.

Pe străzile din centrul vechi al orașului, respectiv: Vasile Pârvan, Frumoasei, Mărăşeşti, Mihai Eminescu, lucrările pentru primul strat de asfalt au fost amânate o perioadă, deoarece am aşteptat ca RAJA să intervină la sistemul de canalizare din zonă, într-un alt proiect europen, contractat de Consiliul Judeţean. Imediat ce Regia de apă va termina cu aceste lucrări, vom interveni şi pe aceste străzi”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Reprezentantul municipalității a mai precizat că, în timpul lucrărilor, câteva dintre străzile din proiect au avut mari probleme la fundație, din cauza infiltrațiilor de la țevile de apă rece, sparte sau din cauza lucrărilor prost făcute, de acum 15-20 de ani. ”Am refăcut inclusiv fundația, acolo unde a fost cazul, iar aceste lucrări neprevăzute au întârziat turnarea covorului asfaltic și au presupus costuri suplimentare, din bugetul local. Toate aceste probleme au fost depășite, iar în curând vom avea străzi refăcute complet, care vin în completarea celorlalte proiecte de refacere a infrastructurii rutiere și pietonale, deja finalizate, la nivelul orașului”, a mai subliniat edilul Radu Cristian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.