Spitalul Municipal Mangalia organizează, în perioada 4-7 noiembrie 2024, un concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical debutant, specialitatea laborator (PL), în cadrul Laboratorului de analize medicale. Concursul este organizat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022.
Probele de concurs vor consta într-o probă scrisă, care va avea loc pe 4 noiembrie 2024, și un interviu, programat pentru 7 noiembrie 2024. Postul este oferit pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
Conditii specifice pentru ocuparea postului :
- diploma de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diploma de studii postliceale prin echivalare, conforn Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
- nu se solicită vechime în muncă sau specialitate .
Dosarele de concurs se depun la Biroul resurse umane din cadrul Spitalului Municipal Mangalia până la data de 25.10.2024, inclusiv, în intervalul orar 11.00-13.00.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Municipal Mangalia din str.Carol Davila nr.3 și la tel.0241752260.