Reprezentanţii societăţii de termoficare Goldterm Mangalia fac apel la locuitorii oraşului să-şi achite facturile restante la încălzire şi apă caldă, în caz contrar existând pericolul să nu mai poată fi achiziţionat combustibilul necesar funcţionării centralelor termice. Directorul Goldterm, Dan Georgescu, a declarat, miercuri, că în momentul de faţă restanţele consumatorilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare se ridică la aproximativ un milion de lei. “Această sumă reprezintă facturile neachitate pe lunile noiembrie şi decembrie 2012, în condiţiile în care s-a emis deja şi factura pe ianuarie”, a explicat Georgescu. El a spus că face apel public la cetăţeni să îşi plătească datoriile către Goldterm “mai ales că 28 din cele 205 asociaţii de proprietari nu au achitat nici măcar facturile pe luna noiembrie”. Directorul Goldterm a subliniat că există riscul ca societatea să nu mai poată  cumpăra combustibilul cu care se alimentează centralele termice, daca nu se vor achita în cel mai scurt timp facturile restante. Georgescu a mai spus că în prezent, în Mangalia se furnizează agent termic în parametri normali, iar preţul de facturare la populaţie s-a redus începând cu iarna 2012-2013 de la 350 de lei la 295 de lei/gigacalorie.

23 COMENTARII

  1. Daca ne opreste caldura ?…Trebuie sa vina cineva de la spate cu parul, PLATESTE!!!. La sfarsit de luna, fiecare, din propria constiinta, ar trebui sa-si plateasca datoriile fata de asociatie.

  2. Dle Georgescu,stau in MG28,nu am subventie,am 3camere,sunt la zi cu intretinerea.Zilele trecute s a afisat intretinerea!!!Am avut un soc:837lei!!!!Te rog frumos dle Georgescu sa ma crezi,nu am 10000lei/luna sa imi para 837lei cat a venit intretinerea,o distractie..este exact salariul pe 1luna al sotiei.Ramane salariul meu,care este o ideie mai mare ca al ei,dar ,mai trebuie platite si restul de utilitati!Care a fost baza de calcul cand s a ajuns la suma asta?Va multumesc anticipat,stiu ca va uitati si dvoastra pe mangaliatv!!!

  3. Pe luna decembrie ceea ce am primit in calorifere numai apa calda nu sa numit.S-a schimbat oare numai denumirea societatii ???- ca smecheriile sunt aceasi .Ma intrebam de ce nu vor unele persoane sa plateasca-ce sa plateasca apa calaie de pe conducte ???,Eventual sa le si multumim pe banii nostri ca primim in bataie de joc din cand in cand caldura.Ne cam meritam soarta ,toti ar trebui sa luam atitudine- sa nu platim cand nu primim servicii de calitate.Primarul s-a laudat ca centrala nr.9 va fi racordata la gaz metan pana-n februarie, este om de cuvant,eu sper ///

  4. am intretinerea pe luna ianuarie 1ooo ron la 2 camere ,pe ce criterii au calculat de la asociatie ,stau in zona sens giratoriu .

  5. Dle Georgescu,locuiesc in blocul 15 langa caminul de batrani si sunt la zi cu plata intretinerii. Va rog sa-mi explicati cum este posibil ca vecina mea Tapu Mariana care are un magazin de legume-fructe pe str.Portului si alte trei pe str. Negru Voda precum si doua dube de marfa sa beneficieze de subventie 100% la plata caldurii !!!

  6. Un batran care are ceva bani pusi la banca pentru inmormantare nu poate beneficia de subventie .In Constanta s-au facut controale si au gasit mii de mincinosi. Cand se vor face si la Mangalia caci cazul de mai sus nu este singurul si poate asa se vor incasa bani mai multi.

  7. constiinta?ha,ha,ha;esti fenomenal de glumet.constiinta,bunul simt,instinctul de conservare au disparut de mult.eu sunt de alta parere;daca stai la casa iti platesti caldura inainte prin achizitionarea combustibilului,la bloc nu e bine,ti se da pe datorie si tu platesti cind ti se…ridica nivelul de testosteron(ca sa nu zic altceva).dane,din punctul meu de vedere(pe viitor ca acum te-ai ars[si pe noi o luna]stii ce cheltuieli ai cu incalzirea si ne iei banii dinainte)
    catre adrian43:
    nimeni nu te obliga sa stai la 3 camere sau 100mp.trebuia sa te gindesti inainte;eu stau in 47mp din cauza ca nu-mi permit sa platesc peste600 lei/luna intretinerea.vinde si ia-ti un confort 2.la 300lei giga,te interesai si aflai ca doar caldura in cea mai friguroasa luna te-ar fi ajuns la 900 lei.crede-ma ca nici eu nu-mi permit suma asta.ia intreaba-l pe dan cit plateste el incalzirea pe o luna la casa(incalzire pe care o plateste inainte ca nu-i da nimeni imprumut.faza cu subventia este umilitoare;sunt care au venituri in casa de o iei razna
    si beneficiaza de subventii ca asa e romanul,daca poate sa ia ceva moca,ia fara jena.
    P.S.daca aveai casa de 100 mp plateai minim 1800 lei/iarna incalzirea si nu o aveai nonstop.

  8. Mie mi-a venit intretinerea in limita bunului simt , sunt foarte multumit ma asteptam la mai mult nu am suferit de frig , a fost chiar prea cald. Felicitarii oamenilor de la Gold Therm. Pana in 500 de lei la 3 camere e… super fata de cheltuieli.
    Incredibila faza cu Mariana Tapu , Paul saracul nu stie ca mai are si locatii in statiuni vara , dar pe N Voda are doar 2 magazine , mie nu imi vine sa cred ca vrea subventie. Dar daca masinile sunt pe societate si venitul este trecut in acte de 10 ori mai mic decat cel real…este explicabil. Ma gandeam sa ia si masa la cantina saracilor ca tot e la 2 pasi de Negru Voda , ce sa mai consume benzina pana acasa.
    Eu zic sa nu fiti rai cu ea . Daca da bani la intretinere cu ce va mai plati concesiunea de pe Portului (atunci cand i se va aproba , ca de ani buni ocupa domeniul public cu o extindere abuziva in timp ce altii erau refuzati sistematic)

  9. daca acelui altuia ii merge bine pe spinarea mea DA,nu pot dormi bine.mie imi taie din salariu ca sa-i dea unei putori mincinoase?sa-ti mearga bine muncind cinstit nu furind fi-v-ar natia de ris.care putoare mare afacere are;cumpara de la en-gros si vinde la aprozar mintindu-te cu nerusinare ca “e produse de gradina de la tara”.hai sa o duc si eu bine sa ma scot de la incalzire si sa ma bransez pe blat,sa platesti tu ca prostu si energia consumata de mine,iti convine???sau ca sa nu mai dau bani la curve sa te … pe tine moca(viol)ca s-o duc bine.

  10. pt frustratul de “dulau de stana”:nu ar trebuie sa mi porti de grija cate camere am sau nu,nici sa mi dai sfaturi ce ar trebui sa fac cu apt meu!Daca nu te ajuta creierul,ceva imi spune ca esti dan georgescu sau un lingau de al lui,mizam pe cuvantul celor de la GOLDTERM si noului primar care ne asigurau un pret mic la giga!Daca stiam ca va fii asa scump gaseam o alta modalitate de a ma incalzii mai ieftina si mai eficienta!Asa e cand te vezi dupa alegeri cu saci in caruta!Referitor la subventii:eu sunt sigur ca ai o masina TX,te plasezi la cei care au masina si nu platesc impozit la primarie pe nimik,basca ai si subventie la caldura,altfel te ai fii ofticat cand vedeai ca altii au mult mai putin la intretinere si tu platesti 100%…Frustratule,cauta repede un pistol,impusca te,faci un bine mangaliotilor cinstiti,nenorociti ca tine,sunt cu zecile de mii in tara asta!

  11. pt.interesul tau personal;solutii alternative la incalzire mai ieftina nu gasesti.daca te ducea mintea sa calculezi(sau sa te interesezi) cite giga consumi intr-o luna stiai si iti cautai(pe naiba)solutii alternative(am eu una pt.tine;nu te incalzi,e cel mai ieftin).
    -din pacate am masina inmatriculata in romania cu motor de 2 litri benzina(ceea ce tu nu-ti permiti)si platesc impozit majorat deoarece am doua proprietati pe numele meu si…SOC,daca ai motor de peste 1600cmc,idiotii din primarie considera ca te spargi in figuri si nu beneficiezi de subventii.la incalzire platesc 400 lei/luna(curent electric,incalzire in pardoseala ca e mai eficienta).
    daca vorbim de frustrari,consider ca tu ai mai multe si cea mai nasoala este aceea ca gindesti cu un singur neuron(si ala ametit)si judeci oamenii gresit.
    nenorocit esti tu impreuna cu neamul tau sosit la munca in mangalia prin ’70(am nimerit?)
    fara sa ma laud,pot spune despre mine( si nu sunt singurul)ca sunt printre putinii oameni cu adevarat cinstiti,cu cei 7 ani de acasa.daca nu stii sa gindesti,nu mai judeca oamenii,o faci intr-un mod execrabil.go and shoot yourself.

  12. primaria nu ti-a promis caldura moca,doar caldura ieftina(in loc de 550 DOAR…300lei)daca tu te incadrezi in categoria papagalilor care pun botul la vrajeli electorale,te rog sa nu mai scrii pe blog(pt.ca dl.dan imi e mai degraba cunostinta veche decit prieten)nu-i iau apararea dar iti spun clar:lupta lui de 8 ani de zile pt.a”face ceva bun pt.mangalia a dat roade acum;a luat o bucatica din ceva profitabil in mangalia(asta este politica)si tie nu-ti va da nimic(te plingi degeaba).
    REPET:APARTAMENT 2 CAMERE 47MP CONSUM IN CEA MAI FRIGUROASA LUNA DE IARNA=2,5 GIGA
    CALCUL:2 GIGA X 300 =600 LEI/LUNA.Adauga cea mai scumpa apa rece(implicit si calda)si ajungi la momentul adevarului.
    pt. ca m-ai suparat,te blestem melteanule sa te muti la casa pt.a vedea ce inseamna costuri reale la incalzire.
    un exemplu;centrala termica cu lemne,160 mp=600 lei/luna in conditiile in care faci focul moderat,tot timpul trebuie sa bagi lemne in centrala(sau cox)iar noaptea stingi totul ca n-ai curaj sa lasi sa arda peste noapte(si nu cred ca iti va arde sa cobori la centrala sa bagi lemne pe foc.
    alt exemplu;centrala termica pe motorina,200mp=1800 lei/luna(confort maxim,totul automat)
    alt exemplu;centrala pe gaz,75mp(3 camere vecine)1 butelie la 3 zile.73 lei/3 zile????fa-ti calculul singur.
    centrala electrica 12 kw 1000-1200 lei/luna(50-60 mp)
    EU NU SPUN CA E BINE,eu spun ca trebuia sa nu te bucuri ca proasta degeaba.plateai misto daca era 100 lei giga,tot ce depaseste ne rupe.
    pe mine nu ma fute grija ca tu stai la 500 mp si eu nu,n-am avut in viata mea probleme de genul asta,eu te-am vazut ofuscat si ti-am dat solutii viabile.
    P.S.nu v-a placut moldoveanul de iorgus ca v-a vindut padurea comorova(era a voastra si va distrati zilnic pe acolo),fara sa puneti la socoteala ca,de bine de rau a miscat ceva pe aici(stiu ca era jmecher,toti sunt,nici unul nu va veni sa faca ceva pt.tine,stiu ca e actionar la mai tot ce misca prin statiuni stiu multe dar am fugit intotdeauna de CEL CE PROMITE MULTE;dovada o vezi acum.asta este democratia de romania;unii huzuresc ca au cu ce si altii sufera si string din dinti(meltene aici suntem in aceeasi barca(din pacate).

  13. Esti prea frustrat de viata!Nu te mai vaicarii ca o spalatoreasa!Am avut dreptate cu Georgescu!Tineti va de mana si duceti va….nu va plange nimeni dupa voi!!Nu uira sfatul meu,acela cu pistolul!!Limbajul folosit de dvoastra domnule,este ca o oglinda,suburban,dar sincer ma asteptam!O seara bune,nu te mai obosii sa scrii,este ulyima oara cand raspund

  14. nu am inteles cum este cu acea subventie de la primarie

    are masina cu motor mic dar nu are venit lunar primeste subventie si este si restantier cu ce intretine masin? nu mai dati nimanui cu masina subventie ei nu sunt saraci sa vinda masina si sa fie la zi nu sa le tot dea statul moaca n t-xuri sunt in mangalia are cineva inscris aceste masi nu dar au subventii printre ele am vazut si masini de lux dar au subventii ruuuuuuuuuuuuuuusine tuturor

  15. in mangalia nu se furnizeaza agent termic normal.se opreste ziua,apoi si noapteda de la ora 00.oo.in apartamente s-a ajuns la 19.-20gr.C.suntem al treilea oras din tara ca pret.Braila,C-ta,Mang. cu exceptia ca Mazare le da subventii la un salariu mai mare;deci tot constantenii platesc mai puitin ca noi.apa rece cea mai scumpa din tara,chiar daca racordeaza centralele la gaze tot vom platii mult (vezi orasul Roman)ne-a pacalit si primarul asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.