Miercuri, 22 iulie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa, aflat în misiune în staţiunea Saturn, a observat un bărbat care oferea spre comercializare diferite bunuri, pe faleză.
Jandarmii au procedat la interceptarea şi stabilirea identităţii persoanei în cauză, stabilind că numitul H.R. în vârstă de 17 de ani, efectua acte de comerţ, oferind turiştilor diferite parfumuri şi ochelari de soare, inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda şi documente de provenienţă a bunurilor respective.
Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, care va fi predat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorului, Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.