Marţi, 04 august a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj de Jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa, aflat în misiune pe raza municipiului Mangalia, a observat un bărbat care oferea spre comercializare parfumuri şi ochelari, pe strada Oituz din localitate.

La vederea jandarmilor, acesta a încercat să se îndepărteze din zonă.

În momentul în care a fost ajuns din urmă de către jandarmi, oamenii legii au observat că  obiectele oferite spre vânzare erau inscripţionate cu numele unor mărci renumite.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei în cauză, stabilind că numitul M.I. în vârstă  de 31 de ani, efectua acte de comerţ, oferind trecătorilor diferite parfumuri şi ochelari de soare, inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda şi documente de provenienţă a bunurilor respective.

Existând  suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, ce va fi predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru continuarea cercetărilor.

Jandarmii constănţeni recomandă cetăţenilor să nu achitiţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.