COMEMORAREA A 100 DE ANI DE LA DRAMATICELE LUPTE DIN BULGARIA. TUTRAKAN, 14 SEPTEMBRIE 2016

0
63

turtucaiaCa și în alți ani, câțiva membri și simpatizanți ai unor organizații nonguvernamentale mangaliene, ce au, ca obiectiv major, printre prevederile statutare, cultivarea sentimentului patriotic, a onorării și recunoștinței față de eroii neamului, cum sunt Subfiliala Mangalia a Associației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria”, „Asociația CULTUL EROILOR Mangalia” și „Alianța Demnității Noastre”, au depus, împreună cu membrii Filialei Mangalia „Viceamiral Gr. Marteș” a „Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere”, o coroană de flori la „Monumentul Eroilor” din „Cimitirul de Onoare Internațional de la Tutrakan” (Turtucaia) din Bulgaria.
turtucaia emil ninuDe trei ori, în ultimii cinci ani, drumul Mangalia-Turtucaia a fost parcurs, în periplul nostru, cu o mână de sufletiști, fie cu autocarul angajat de către Filiala Constanța, fie cu autoturismele unor membri ai subfilialei noastre. Membri și simpatizanți ai asociației, din rândul cărora trebuie remarcate și câteva membre ale Ansamblului Folcoric „Litoral”, cu brâul lor tricolor.
De fiecare dată, ne-am reîntors cu noi și noi impresii, la înălțimea evenimentului!
De fiecare dată!
Așa a fost și acum!
Dar să lăsăm imaginile să vorbească de la sine, așa cum au fost ele adunate și selectate de către dl Dan Nicolau (căruia îi mulțumim, pe această cale) sau, cu telefonul, chiar de către autorul acsetor rânduri. Se pot vedea, laolaltă, bulgari, români, musulmani, dar reprezentanți ai unor state potrivnice, în acel început sălbatic de secol al XX-lea, precum, Germania, Rusia, Turcia.
Programul a fost cel așteptat: slujba de pomenire a Eroilor, oficiată de către episcopul bulgar, intonarea imnurilor unor state ale căror steaguri se vedeau pe înaltele catarge, ținerea unor alocuțiuni de către personalități bulgare (vicepreședinte, primar, generali), festivitatea depunerii a peste o sută de coroane și, ca în urmă cu cinci ani, simularea unor lupte cu actori îmbrăcați în uniformele armatelor ce se înfruntau dramatic pe terenul tomnatic, manevrând puști, mitraliere și tunuri, al căror fum se înălța în nori groși, deasupra lizierei împrejmuitoare.
turtucaia1Sentimentul onoarei celor înfrățiți cu glia, al slavei și recunoștinței față de jertfa lor a dominat gândurile participanților, fețele acestora împrumutând ceva din sacralitatea momentului unic trăit.
Speranța că asemenea clipe nu se vor mai repeta, că oamenii sunt datori să viețuiască pașnic împreună, că viața este bunul cel mai de preț ce li s-a dat și că nimeni nu are dreptul să dispună de el, după bunul plac, așa cum au făcut-o și tot încearcă s-o facă unii conducători, înfierbântați de orgolii patriotarde, jucători, la rulota istoriei, ai destinelor unor popoare!
GLORIE ETERNĂ TUTUROR EROILOR!

de Emil-Corneliu Ninu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.