Comunicat de presa PMP Constanta:

Pentru a nu ştiu câta oară, Partidul Mişcarea Populară, prin preşedintele Claudiu Palaz, trage un semnal de alarmă asupra incompetenţei care îl învăluie pe Prefectul Nicolaescu.

Astfel, în data de 30.01.2017, Prefectul Adrian Nicolaescu solicită către Consiliul Judeţean Constanţa modificarea Ordinului 582/29.11.2016, privind componenţa comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, după aproape 1 an de zile. Trezindu-se că acest ordin a fost întrunit total ineficient, Prefectul, după ce au trecut toate perioadele de criză din judeţul Constanţa, perioade în care Nicolaescu a stat ascuns de presă şi de cetăţeni, acum cere specialişti.

Toate par în regulă până aici. Adică avem un Prefect neputincios, depăşit de situaţie, care cere ajutor pentru că este slab profesional.

Dar, lucrurile, abia după lecturarea Ordinului 582/2016, încep să iasă la lumină, când se va observa modul în care a fost întocmită componenţa grupurilor care ar fi trebuit să se implice în situaţii de risc din judeţul Constanţa, grupuri care au rămas să fie coordonate de persoane care sunt doar membri şi nu coordonatori de situaţii de urgenţă.

În componenţa Comitetului, ca vicepreşedinte este trecut Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care are şi rol de conducere al acestui Comitet.

Numai că, pentru a-i diminua din autoritate Instituţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicolaescu îl trece în următoarele anexe ale ordinului menţionat, ca SIMPLU MEMBRU al grupurilor de suport tehnic, subordonându-l pe acesta diverşilor directori de servicii deconcentrate!

Cu toate că din aceste grupuri fac parte doar specialişti, prefectul pune în componenţă un om politic, care nu este de specialitate şi care ar trebui să aibă funcţie de conducere în acel grup.

Disfuncţionalitatea acestui mod de lucru, conform ordinului Prefectului, s-a văzut în iarna trecută, când Nicolaescu Adrian, încă prefect în funcţie, a recunoscut că este depăşit de situaţie şi a fugit acasă, iar conducerea şi coordonarea comandamentului a revenit Consiliului Judeţean Constanţa.

Domnule Prefect, ”tentativele de şmecherie” din documentele întocmite de dumneavoastră, care nu sunt în conformitate cu realitatea şi cu legea, nu au aplicabilitate şi crează disfuncţionalităţi în administraţie!

Renunţaţi la a mai încerca să discreditaţi Consiliul Judeţean Constanţa! Tentativa de a subordona Preşedintele CJC unui director de serviciu deconcentrat este ruşinoasă şi nu vă onorează.

Instituţia Consiliului Judeţean Constanţa este o instituţie care poate fi coordonată, dar CONDUSĂ, NICIODATĂ!

Ştiu că vă lăudaţi peste tot cu prietenia dumneavoatră cu Ministrul de Interne, Carmen Dan,  din perioada când eraţi inspector guvernamental (şi cu toate acestea o dezinformaţi periodic), dar sunt convins că între prietenia cu un incompetent şi binele judeţului Constanţa, doamna Ministru Carmen Dan, va alege binele judeţului Constanţa.

Să vă fie ruşine, domnule Prefect!

Președinte Mişcarea Populară,
Claudiu Palaz 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.