Cine era femeia ucisă de maidanezi în timp ce făcea jogging. Avea un copil şi făcea voluntariat

0
413

Victima ucisă sâmbătă, 21 ianuarie, de o haită de câini într-o zonă de pe malul Lacul Morii, din Sectorul 6, avea 43 de ani. Femeia era pasionată de drumeții, sport și alergat. Participa la maratoane și competiții și făcea parte din Alpin Club Pro-Mont București.

Ana Oroș era din Baia Mare, dar locuia în București. A absolvit Universitatea de Nord din Baia Mare și a obținut doctoratul la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – UTCB, iar în prezent urma studii postdoctorale la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, potrivit prezentării sale publice de pe un cont de socializare.

Dragi prieteni! Cu regret vă anunț că iubita noastră colegă Ana Oroș nu mai este printre noi. Ca o ironie a sorții astăzi a fost mușcată și omorâtă în același loc și de aceiași câini (se pare)…..Vom reveni cu noi amănunte. Sper ca totuși această știre să fie falsă, o colegă și prietenă a asociației noastre deja a plecat către INML la recunoaștere, eu (Robert Mureșan) Președinte al asociației sper să fie doar o știre falsă deși s-au dat câteva telefoane să ne interesăm dacă este adevărat”, a transmis Alpin Club Pro-Mont București, pe Facebook.

Potrivit apropiaților, Ana Oroș a fost atacată de maidanezi și în 2022, când ar fi ajuns la spital cu multiple mușcături la nivelul capului și membrelor. Se pare că atunci, ea ar fi fost salvată de un grup de bicicliști care au trecut prin zonă, potrivit stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.