ion mincaÎntr-o nouă postare pe pagina sa de Facebook, candidatul PRM la funcţia de primar, consilierul Ion Mincă, îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia tinerilor din Mangalia.
Se tot vehiculează, de fiecare dată când sunt alegeri, problema locurilor de casă pentru tinerii din Mangalia. Este trist că se încearcă obținerea voturilor tinerilor, cu promisiuni, care nu sunt niciodată respectate. De ani de zile li s-a tot promis, ba locuri de casă, ba apartamente în blocuri care nu au mai fost construite. Sunt determinat să susțin, cu tot ce pot, realizarea acestui proiect care vizează o mare parte din populația tânără a orașului nostru. Chiar dacă nu voi fi ales primar, sunt absolut convins că trebuie să îi ajutăm și pe tineri așa cum trebuie să nu uităm nici de bătrâni. Trebuie să susținem toți, indiferent de culoarea politică, realizarea acestui proiect și a multor altora, care, din păcate, rămân doar promisiuni de campanie de atâția ani. Este nevoie de suportul vostru pentru a-i înlocui pe cei care doar promit și apoi își bat joc de încrederea noastră.“, se arată în postarea de pe contul de Facebook al lui Ion Mincă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.