AVANPREMIERĂ la Teatrul de Stat Constanța „TARTUFFE sau IMPOSTORUL” după piesa lui J.B.P.MOLIÈRE, în regia lui HORIA SURU

0
52

Prima AVANPREMIERĂ a spectacolului TARTUFFE sau IMPOSTORUL” după piesa lui J.B.P.MOLIÈRE, în regia lui HORIA SURU, este programată vineri, 7 martie, de la ora 19:00. Cea de-a doua avanpremieră va avea loc în data de 22 martie, iar PREMIERA este programată în 25 martie a.c..

Familia naivului ORGON se dezbină după ce acesta cade în mrejele misteriosului TARTUFFE, un fanatic religios care pretinde că este alesul lui Dumnezeu.

În era fake-news și a post-adevărului, clasicul Molière devine mai actual ca niciodată, atacând, cu foarte mult umor, imprudența, credința oarbă și impostura. Regizorul Horia Suru construiește matematic efectele unei decizii neinspirate și demonstrează, folosindu-se de mecanismele comicului, cum prostia, credulitatea și lipsa de responsabilitate duc la destrămarea unor vieți.

Acest personaj dintr-o piesă scrisă acum 356 de ani, Tartuffe, întruchiparea, simbolul ipocriziei, este vehiculul prin care Horia Suru vrea să transmită publicului un mesaj cât se poate de actual:

„TARTUFFE trăiește printre noi. Îl depistăm la televizor, în spațiul public, în politică, sănătate, infrastructură, educație, religie. E mai ușor să privim de la distanță detașați. Să judecăm neimplicați.

TARTUFFE e prezent și în viața fiecăruia dintre noi. În sânul familiei, în rândul prietenilor, la „muncă” sau în micile cercuri ale rutinei zilnice. E mai greu să privim obiectiv în bula noastră. Și mai greu e să acționăm, mai ușor ne uităm pe fereastră.

TARTUFFE e în noi. Vizibil sau poate ascuns într-un colț întunecat, așteptând să profite de orice slăbiciune, impostorul este mereu acolo. E cel mai greu să privim în noi. Uitându-ne în oglindă cu sinceritate, să rămânem goi.

Spectacolul nostru nu își propune să îl demaște pe Tartuffe. să îl arate cu degetul și să îl pedepsească. Asta ține exclusiv de voi.”

 Distribuția acestei comedii fără happy end este formată din: Liliana Ghiță, Iulian Enache, Mirela Pană/Letiția Vlădescu, Florin Aioane, Cristiana Luca, Vlad Lință, Marian Adochiței, Lucian Iftime, Cătălina Mihai, Mihai Sorin Vasilescu.

Traducerea: Doru Mareș. Scenografia: Raluca Alexandrescu, muzica originală: Tzaar, lighting design: Cristian Niculescu, visuals: Cristian Pascariu.

Jean-Baptiste Poquelin (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), cunoscut sub numele de scenă Molière, a fost un dramaturg, actor și poet francez, considerat drept unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii franceze și literaturii universale. A scris și a pus în scenă comedii, farse, tragicomedii și multe altele, iar piesele sale au fost traduse în toate limbile majore și sunt reprezentate la Comédie-Française mai des decât ale oricărui alt dramaturg de azi. Influența sa a fost atât de mare încât limba franceză este adesea numită „limba lui Molière”.

Horia Suru este regizor de teatru, cunoscut în special pentru montări de texte contemporane. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2008 și a avut burse de studii teatrale la New York (SUA), Clermont-Ferrand (Franța) și Valencia (Spania). Are studii masterale în Teatru, Film și Multimedia, la aceeași universitate.

A fost actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț de la absolvire până în 2012 și a debutat ca regizor în 2011 cu spectacolul „Domnului profesor, cu dragoste” la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Are în portofoliul de regizor 26 de spectacole, la teatre din întreaga țară, printre care șase teatre din București (Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Mic, Teatrul Excelsior și Teatrul Point), patru teatre municipale din Ardeal (Arad, Baia Mare, Oradea, Sfântu Gheorghe) și două din Moldova (Bacău și Botoșani).

Spectacolele sale au fost prezentate în cele mai importante festivaluri din țară: Festivalul Național de Teatru și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, festivalurile de profil din Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Arad, Timișoara, Brașov, Brăila, Galați, Constanța, precum și în turnee internaționale în Macedonia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova ș.a.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari).

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.