ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV „CALLATIS PORT”, în parteneriat cu DIRECȚIA CULTURĂ ȘI SPORT MANGALIA, lansează inițiativa „CALLATISPORT 2025 – MANGALIA”, un eveniment complex, dedicat promovării sportului, culturii și educației în rândul tinerilor și al întregii comunități locale.

Evenimentul va avea loc în perioada 30 mai – 1 iunie 2025, cu dorința de a se transforma, în anii următori, într-un festival anual de amploare, inspirat de vechile sărbători ale cetății Callatis.

Obiectivele evenimentului:

  • Promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos;
  • Valorificarea patrimoniului cultural și istoric al Mangaliei;
  • Implicarea activă a copiilor, părinților și a instituțiilor educative în activități recreative și formative;
  • Consolidarea legăturii dintre generații, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului (1 Iunie) și Zilei Mondiale a Părinților.

Evenimentul se va desfășura sub egida a trei zile tematice:

  • 30 mai – Ziua Sportului: competiții, demonstrații, jocuri și activități sportive pentru toate vârstele;
  • 31 mai – Ziua Portului Mangalia: activități nautice, expoziții, ateliere tematice și vizite ghidate în port;
  • 1 iunie – Ziua Educației: spectacole artistice, conferințe, lansări de carte, ateliere creative pentru copii.

Locuri de desfășurare:

  • Stadionul Callatis
  • Portul turistic și militar Mangalia
  • Casa de Cultură, Muzeul de Arheologie, Cercul Militar
  • Plaja Mare, faleză, școli și alte spații publice

Programul de activități (pe scurt):

  • Ceremonia de deschidere – 30 mai, ora 15:00, Stadionul Callatis, în prezența autorităților locale și a reprezentanților instituțiilor culturale și sportive;
  • Competiții sportive – fotbal, handbal, baschet, tenis, lupte, înot, șah, yachting, demonstrații și meciuri demonstrative;
  • Vizite și ateliere în port – mini-croaziere, vizite la nave, ateliere de marinărie, expoziții și demonstrații nautice;
  • Activități culturale și educative – teatru, proiecții de film, expoziții de artă, conferințe pe teme istorice și educative;
  • Ateliere creative pentru copii – pictură, dans, construcție de castele de nisip, yoga, dresaj, fotografie și multe altele.

Apel către comunitate

Organizatorii fac un apel sincer către toate instituțiile publice, ONG-urile, cluburile sportive, școlile, biserica, dar și către antreprenorii locali și cetățenii orașului să sprijine această inițiativă. Realizarea acestui proiect depinde în mare măsură de implicarea activă a comunității – fie prin participare directă, voluntariat sau sprijin logistic și material (inclusiv sponsorizări în bani sau barter).

Participare și contribuții

Orice propunere de activitate, participare sau colaborare este binevenită. Sugestiile pot fi trimise pe WhatsApp la 0743 335 867 sau pe e-mail la callatisport@gmail.com, până la data de 5 mai 2025.

Organizatorii invită toți cei interesați la prima ședință de organizare, care va avea loc marți, 6 mai 2025, la Sala de Ședințe a Stadionului Callatis, în două sesiuni: ora 11:00 și ora 17:00.

„Suntem conștienți că fără o implicare colectivă masivă proiectul nu are șanse de reușită. De aceea facem apel la fiecare din dumneavoastră. Sperăm ca cei care primiți/vedeți anunțul, întreaga comunitate din Mangalia, de la instituțiile importante ale
urbei implicate în actul educativ, în desfășurarea activităților sportive și culturale: Primărie, Consiliul local, Forțele Navale, muzee, grădinițe, școli, licee, biserică, Cercul militar, ANCMR, etc până la ultimul cetățean, fie el elev, angajat sau întreprinzător, să puneți umărul la împlinirea acestui proiect care, poate da un nou impuls dezvoltării (turistice și nu numai) a zonei noastre, inclusiv prin prelungirea activităților sportive și culturale pe parcursul întregului an
”, a precizat Tiberiu Chodan, președinte Club Sportiv Callatis Port.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.