Campania de vaccinare anti-COVID-19 a demarat duminică, 27 decembrie, la ora 9.00, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.
Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti, Mihaela Anghel, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
“Este începutul sfârșitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată.
“Nu a durut, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut”, a spus asistenta, care a recomandat românilor “să deschidă bine ochii și să se vaccineze pentru a scăpa de această greutate”.
sursa: radioromania.ro