În data de 4 februarie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat un control asupra unui autocar care circula pe ruta Turcia-România, pe Drumul Național 39 (DN39).

În urma verificărilor, în compartimentul destinat bagajelor au fost descoperite 59 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile aparțineau unui cetățean român care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Valoarea estimată a produselor, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri originale, se ridică la aproximativ 32.000 de lei. Toate articolele vestimentare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis o anchetă pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, urmând ca persoana implicată să fie cercetată conform prevederilor legale în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.