ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel, din Constanţa, că anul acesta va oferi Lumina Învierii credincioşilor din Mangalia, pe faleză.

Ierarhul tomitan a declarat şi faptul că, după slujba de Înviere, va oficia Liturghia din noaptea de Paşte, la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel, din Constanţa.
‘Învierea, de regulă, am făcut-o, de când am venit aici, pe pământ dobrogean, afară, sub cerul liber, că afară o fac toţi slujitorii şi am făcut-o, de regulă, pe malul mării. Anul acesta am gândit că aşa este bine şi aşa se cuvine, să o facem într-un lăcaş şi lăcaşul este un altar consacrat, deschis pentru toate slujbele de Înviere, pentru ceremonii ale armatei, pentru cununii, uneori, şi aceasta se va petrece în Mangalia. Un loc ales cuviincios ce va fi protejat, iar acest altar va fi după aceea îngrădit şi va rămâne numai locul de slujire. Acolo vor fi adunaţi, din staţiune, mulţi creştini care au venit din diferite părţi ale ţării. De aceea voi fi în mijlocul oamenilor, care au venit de departe şi în mijlocul locuitorilor din Mangalia. Toţi credincioşii din Mangalia, povăţuiţi de preoţii lor, au hotărât să vină la prima parte, la slujba de Înviere, să ia lumină de acolo, unde voi sluji, pe lângă hotelul President, unde s-a aşezat altarul pentru slujba de Înviere şi pentru alte slujbe care vor urma’, a precizat Arhiepiscopul Tomisului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.