Agenţia Guvernamentală TIKA din Turcia, in colaborare cu Primaria Mangalia, a inaugurat vineri, 2 septembrie, sectia de oftalmologie a Spitalului Municipal Mangalia. La eveniment au participat, primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş, coordonatorul biroului TIKA în Romania, Hacı Ahmet Daştan, directorul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Dan Lefter, Moscu Ana Mihaela – consilier superior, Directia de Sanatate. Publica a judetului Constanta, reprezentanti ai autoritatilor publice locale, deputati si oameni de afaceri romani si turci.
Cabinetul de oftalmologie din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, aflat în Pavilionul C al institutiei, a fost dotat cu aparatura medicala noua pentru diagnosticul si tratamentul afectiunilor oculare. Valoarea totală a echipamentului medical se ridică la 30.000 de EURO, sumă suportată de către TIKA.

Despre TIKA

Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TİKA) a fost înființată în anul 1992, cu scopul de a furniza suport tehnic în vederea dezvoltării de proiecte în diverse domenii. Agenția își desfășoară activitatea în aproximativ 200 de țări, prin intermediul a peste 50 de oficii de coordonare programe și proiecte.

Oficiul de Coordonare Programe din cadrul TİKA Bucureşti, înființat în anul 2015, a realizat, în cooperare cu instituțiile publice, diverse proiecte în domenii precum educația, sănătatea, cultura sau sportul. În primul an de la înființare, TIKA a contribuit la creșterea calității educației prin proiectele care au avut drept obiectiv îmbunătățirea infrastructurii și dotarea unităților de învățământ preșcolar, gimnazial și superior.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.