Andrei, eroul de la Câmpina

0
357
Andrei are 20 de ani și este elev al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina. Ieri, conducea autovehiculul personal în care mai erau doi prieteni, Alex și Andu.
– Uite-ți colegii, i-a spus Alex lui Andrei, în momentul în care, din fața lor, se apropia o mașină de poliție.
– Curând o să mă vezi ca ei. Stai să termin școala, i-a răspuns acesta.
La câteva zeci de secunde de când cele două mașini au trecut una pe lângă cealaltă, s-a auzit o bubuitură puternică.
– Cred că este un accident în spate. Întorc să vedem ce este, a spus Andrei, uitându-se în oglinda retrovizoare.
Din păcate, ceea ce a zis, s-a adeverit. La foarte mică distanță în spatele lor, au găsit o scenă de coșmar.
Mașina poliției fusese lovită și proiectată într-un stâlp de un autoturism, care ieșise de pe un drum lateral. Imediat, aceasta a luat foc.
Pe scaunele din față erau doi polițiști, iar în spate, un jandarm, toți inconștienți și blocați înăuntru.
– Nu avem timp să stingem incendiul! Hai să-i scoatem repede de acolo, i-a spus Andrei lui Alex, în timp ce pe Andu, care are numai 15 ani, l-a rugat să sune la 112.
Primul a fost scos jandarmul, pe care Andrei l-a dus într-o zonă sigură. Apoi s-a asigurat că Alex a făcut același lucru cu polițistul din dreapta șoferului.
S-a întors către mașină și, deși flăcările se aflau foarte aproape de interiorul acesteia, a reușit să-l tragă și pe cel de-al doilea polițist afară și să-l îndepărteze de locul unde se putea produce o explozie.
– Am sunat la 112. Sunt pe drum și ambulanțele și pompierii, a spus Andu.
– Bravo! Alex, cei din cealaltă masină sunt bine?
– Da, da…Uite-i acolo, sunt sub șoc, cred.
– Mergi tu la ei și vezi dacă au nevoie de ceva. Stau eu aici, trebuie să-i țin în viață.
Așa l-au găsit echipajele de la SMURD și pompieri pe Andrei. Era lângă cei trei, încercând să vorbească cu ei și să-i scoată din starea de inconștiență.
După câteva zeci de minute, cei doi polițiști și jandarmul și-au revenit, dar, pentru că șocul fusese extrem de puternic, nu își mai aduceau aminte nimic.
– Dar ce s-a întâmplat cu noi? l-a întrebat unul dintre polițiști pe paramedicul care îl examina.
– Ați fost implicați într-un accident, dar sunteți bine. Să știți că ați avut noroc că sunteți în viață.
– Vă mulțumesc!
– Nu mie trebuie să-mi mulțumiți, ci băiatului de acolo. El v-a salvat viața! Practic, v-ați născut a doua oară.
 
Andrei are 20 de ani și, în noaptea de marți spre miercuri, a salvat trei vieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.