Într-o atmosferă distinsă și emoționantă, vineri seara s-a desfășurat festivitatea de schimbare a președintelui Clubului Rotary „Cetatea Tomis” Constanța. Evenimentul a marcat începutul mandatului pentru noul președinte ales pentru perioada 2024 – 2025, Aida Georgiana Ciortan.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Guvernatorului Rotary District 2241 România-Republica Moldova, Mihaela Vlad, a fostului guvernator Adrian Viorel Nicolaescu, precum și a viitorului guvernator ales, Andrei Botez.

Sunt onorată și pe această cale doresc să transmit un mesaj de încredere, echilibru și speranță pentru viitor. Sunt convinsă că împreună cu toți colegii, prietenii și susținătorii noștri vom continua proiectele care și-au dovedit eficiența în ultimii ani, îmbunătățindu-le permanent, și vom iniția programe și acțiuni noi. Programele noastre se vor îndrepta spre acțiuni concludente în ceea ce înseamnă pacea și prevenția conflictelor, educația de bază și alfabetizarea, prevenția bolilor și sănătatea, igiena și sanitația apei, dezvoltarea economică a localităților, sănătatea mamei și a copilului, protecția mediului. Vom fi deschiși și transparenți către parafarea unor parteneriate cu instituțiile statului, ONG-urile, precum și cu mediul economic privat, care doresc să se implice în sprijinirea unor acțiuni cu impact în societate”, a subliniat Aida Georgiana Ciortan, președintele Clubului Rotary „Cetatea Tomis” Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.