Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa alături de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa continuă activităţile de prevenire a comportamentelor de risc (violenţă, consum de tutun, alcool, droguri, ş.a.) în rândul adolescenţilor, în cadrul proiectului „Adolescenţa – fără droguri şi violenţă!”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

         Astfel, în cursul zilei de ieri, 24 aprilie a.c. reprezentanţi ai celor două instituţii menţinate au fost prezenţi alături de un număr de peste 150 elevi şi profesori din trei unităţi şcolare din judeţul Constanţa, respectiv Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”, Mangalia; Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud şi Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna.

         În prima parte a întâlnirilor cu elevii, temele abordate s-au referit la pericolele pe care le reprezintă consumul de alcool, tutun şi folosirea altor droguri. Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumaţi să recunoască semnele unor consumatori de substanţe interzise, reprezentantul CPECA oferind în acelaşi timp şi sfaturi privind prevenirea consumului unor astfel de substanţe. De asemenea adolescenţilor le-au fost prelucrate şi principalele legi care reglementează traficul şi consumul de droguri în România.

          În cea de-a doua parte a întâlnirilor cu elevii, au fost aduse în discuţie şi dezbătute faptele de natură penală şi contravenţională cel mai frecvent întâlnite în mediul şcolar. În discuţiile libere cu reprezentantul Jandarmeriei, elevii au exemplificat principalele forme de violenţă întâlnite şi au identificat împreună cu acesta principalele cauze care ar genera astfel de forme de manifestare. Reprezentantul Jandarmeriei a pus accent pe linia prevenirii unor astfel de fapte, oferind în acelaşi timp soluţii practice în acest sens.

          Scopul acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri şi a adoptării unor comportamente prosociale.

          Astfel de activităţi s-au mai desfăşurat în cursul acestei luni cu elevii din cadrul Liceelor Tehnologice „Dimitrie Leonida” şi ”Miron Costin”,  din municipiul Constanţa.

           Reamintim faptul că proiectul „Adolescenţa – fără droguri şi violenţa!” lansat în data de 28 martie a.c., ca parteneriat între Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cuprinde întâlniri cu adolescenţi din 22 unităţi liceale din judeţul şi municipiul Constanţa, în perioada lunilor martie – iunie 2014.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.