Instituțiile publice vor putea beneficia de două noi programe de finanțare, cu un buget total de 650 de milioane de euro, pentru investiții în producerea și stocarea energiei din surse regenerabile.

Anunțul a fost făcut de deputatul Florin Jianu, care a transmis că măsurile au fost prezentate de premierul Ilie Bolojan și sunt finanțate prin Fondul pentru Modernizare.

Primul program dispune de 500 de milioane de euro și este destinat instalării panourilor fotovoltaice împreună cu baterii pentru stocarea energiei. Proiectele vor putea include și pompe de căldură, iar energia produsă va fi utilizată pentru consumul propriu al instituțiilor.

Cel de-al doilea program, în valoare de 150 de milioane de euro, se adresează instituțiilor publice care dețin deja instalații de producere a energiei din surse regenerabile și doresc să investească în sisteme de stocare.

Printre beneficiarii eligibili se numără primăriile, consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice. Finanțarea poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar.

Apelurile de proiecte vor fi deschise vineri, 11 septembrie, iar cererile vor putea fi depuse prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, până la 6 noiembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului.

„Mai multă energie produsă pentru consum propriu înseamnă facturi mai mici și mai puțini bani publici cheltuiți pe energie. Un program de care administrațiile locale trebuie să profite”, a transmis deputatul Florin Jianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.