Vineri, 6 iunie 2025, Galeria de Artă Mangalia a fost gazda unui eveniment plin de sensibilitate – vernisajul expoziției de artă „În oglinda lumii” semnată de Mihaela Rizon, marcând debutul artistei cu o expoziție individuală. După mai multe participări în expoziții de grup, Mihaela Rizon pășește pentru prima oară în fața publicului cu o selecție proprie de lucrări, reunite sub un titlu ce sugerează o profundă reflecție asupra lumii și a sinelui.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost realizată de Eliza Cucu, Șef Serviciu în cadrul Direcției Cultură și Sport Mangalia: „Bine ați revenit în Galeria de Artă Mangalia și bine ați venit pentru cei care sunt pentru prima oară aici. Ne aflăm astăzi la o nouă expoziție, de data aceasta a Mihaelei Rizon, care e și prima ei expoziție singură. E o expoziție cu mari emoții. Are niște lucrări absolut superbe și mă bucur că ați venit într-un număr atât de mare.”

Atmosfera caldă și emoționantă a vernisajului a reflectat parcursul interior și artistic al Mihaelei Rizon, care, deși este de profesie medic stomatolog, a redescoperit arta la vârsta de 26 de ani. Criticul de artă Tatiana Odobescu a evidențiat talentul și determinarea artistei, precum și drumul său autodidact, care a transformat-o într-o prezență apreciată în cercurile artistice naționale.

Lucrările expuse dezvăluie o tehnică variată și o măiestrie aparte în folosirea unor medii precum grafitul, uleiul, acuarela, creionul, pixul sau pastelul uscat. Realismul izbitor, atenția minuțioasă pentru detalii și profunzimea emoțională a portretelor – fie ele umane sau animale – captează privirea și impresionează prin sensibilitatea transmisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.