Elevii din Mangalia au demonstrat, încă o dată, că spiritul civic, responsabilitatea și cunoștințele practice pot merge mână în mână atunci când sunt susținute de pasiune și pregătire temeinică. La etapa județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”, organizată de Crucea Roșie Română, echipajele locale au reprezentat cu onoare orașul, remarcându-se prin implicare, seriozitate și o atitudine demnă de toată aprecierea.
Competiția, desfășurată la nivelul județului Constanța, a reunit echipaje din numeroase localități, având ca obiectiv promovarea educației pentru viață, în special în domeniul acordării primului ajutor. Mangalia a fost reprezentată cu succes de echipe din ciclul gimnazial și liceal, care au impresionat atât juriul, cât și publicul prin nivelul ridicat al cunoștințelor și coordonarea impecabilă.
Echipajele de gimnaziu, formate din elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.3 și Școlii Gimnaziale Nr.1, au dovedit nu doar o pregătire teoretică solidă, ci și abilități practice remarcabile în acordarea primului ajutor. Spiritul de echipă și entuziasmul au fost evidente în fiecare probă susținută.
Elevii de la Liceul Teoretic „Callatis” și Colegiul Economic Mangalia au fost apreciați pentru maturitatea, promptitudinea și profesionalismul cu care au abordat concursul, devenind un model de implicare civică pentru întreaga comunitate.
Aceste reușite nu ar fi fost posibile fără sprijinul și dăruirea coordonatorilor de echipaj, cadre didactice care au investit timp, pricepere și pasiune în pregătirea elevilor. Lor le adresăm sincere mulțumiri!
Totodată, mulțumim conducerilor unităților de învățământ, care au încurajat participarea elevilor la acest tip de activitate educațională, esențială pentru formarea tinerilor ca membri activi și responsabili ai societății.
Un rol important l-au avut și asociațiile de părinți, care au sprijinit necondiționat elevii prin implicare constantă, susținere morală și încredere.
„Mulțumim Crucea Roșie Română pentru șansa oferită de a participa la acest eveniment valoros, care încurajează educația pentru sănătate, solidaritatea și pregătirea practică a tinerilor!”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii – Subfiliala Mangalia.

















