• Ziua Automobilistului este marcată anual la 5 aprilie, amintind de înfiinţarea, la această dată, în 1904, a Automobil Clubului Român, prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală desfăşurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti.

Automobil Clubul Român se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. Imediat după înfiinţare, clubul a pus bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile.

Primul preşedinte al Automobil Clubului Român a fost prinţul George Valentin Bibescu (1904-1924), urmat de Ion M. Mitilineu (1924-1946).

În anul 1909, ACR a fost recunoscut oficial de statul român, prin publicarea în Monitorul Oficial din 13 martie a Legii cu articol unic: “Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român, din Bucureşti, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute…”, în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din 19 februarie 1909.

În anul 1914, şi-a schimbat statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), pentru următorii 33 de ani, regii României deţinând funcţia de preşedinţi de onoare ai societăţii, iar în 1925, ACRR s-a afiliat Consiliului Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris. Un an mai târziu, în 1926, Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, a parcurs prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, pe o maşină Buick. În acelaşi an, a fost realizat înconjurul României pe un Oldsmobile, pe o distanţă de 2.447 km în 50 de ore, performanţă realizată de Alexandru Berlescu. Anul 1936 a adus o nouă performanţă, considerată a fi cea mai mare victorie a automobilismului românesc, prin câştigarea Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea şi Ion Zamfirescu, însoţiţi de Gogu Constantinescu, pe un Ford V8.

La 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Regal Român a primit denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), iar în 1958, a fost reorganizat, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), revenind, în 1967, la denumirea de Automobil Clubul Român (ACR).

În anul 1985, atelierele ACR au fost “naţionalizate”, Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, fiind redus la statutul unei federaţii. În anul 1990, însă, prin Decretul nr. 85/1 februarie 1990 privind Restabilirea regimului de funcţionare al Automobil Clubului Român, ACR-ului i-au fost redate toate drepturile şi bunurile materiale pe care le deţinuse iniţial.

La 7 martie 1994, la Braşov, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a ACR, în cadrul căreia a fost ales preşedinte Constantin Niculescu (fost vicepreşedinte şi secretar general al ACR). Mandatul său a fost reînnoit în 1999, 2004, 2009, 2014 şi 2019.

Automobil Clubul Român a semnat, în martie 2007, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, Charta Securităţii Rutiere Europene, document multinaţional promovat de Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA) şi Comisia Europeană, iar în decembrie acelaşi an, a primit Premiul de Excelenţă al Comisiei Europene pe anul 2007.

Printre evenimentele importante din istoria recentă a clubului, se evidenţiază: participarea la lansarea campaniei mondiale “Think Before You Drive”, lansată de către clubul automobilistic din Bulgaria (sept. 2006); semnarea, de către preşedintele ACR, Constantin Niculescu, cu ocazia Congresului anual FIA desfăşurat la Barcelona, a Declaraţiei Federaţiei Internaţionale a Automobilului privind siguranţa rutieră mondială “Make Roads Safe” (oct. 2006); lansarea, în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, a campaniei mondiale “Make Cars Green”/ Să facem automobilele ecologice (sept. 2010); lansarea campaniei naţionale “O secundă pentru viaţa ta”, prin înfiinţarea de cabinete de educaţie rutieră în unităţile şcolare şi dotarea acestora cu echipamente moderne (febr. 2013).

Totodată, ACR s-a aliniat proiectelor promovate la nivel internaţional de instituţiile şi organismele abilitate, în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Astfel, în aprilie 2010, a organizat, în premieră pe ţară, simpozionul “Accidentul rutier şi implicaţiile sale socio-economice”, în conformitate cu Rezoluţia ONU privind Deceniul Mondial al Siguranţei Rutiere 2011-2020, din 3 martie 2010. De asemenea, în mai 2011, a lansat, la nivel naţional, împreună cu alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, “Decada Mondială a Siguranţei Rutiere 2011-2020”, iniţiată de preşedintele FIA, în conformitate cu care a fost semnat, în octombrie 2013, protocolul de colaborare pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, de către preşedintele ACR şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar în februarie 2014, ACR a început implementarea proiectului “Carte de salvare la bord”.

sursa: Radio România 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.