Cunoaștem cu toții destule persoane care se plâng că nu și-au împlinit VISUL, că nu au avut șansa altora, că au așteptat să le fie bine întâi celor din jur, că nu știu, că nu pot și alte motivații mai mult emoționale decât raționale.  În același timp, la un nivel profund știm cu toții că acestea sunt doar scuze.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, nu facem ceea ce este important pentru noi, nu ne atingem VISUL deoarece un lucru bine ascuns în inima noastră nu vrea această victorie. “Nu vreau să deranjez, nu vreau să supăr, nu vreau să produc suferința, nu vreau să fiu criticat, nu vreau să fiu singur ş.a. De fapt, ceea ce încercăm cu adevărat este să evităm propria suferința pe care credem că am putea s-o trăim dacă pierdem oameni, aprecierea lor, iubirea lor și alte lucruri care contează pentru noi. Și atunci, nu vrem să ne împlinim visul!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 Ne place să dăm vina pe alții pentru nereușitele noastre

Alteori, nu ne atingem VISUL deoarece este mai comod să dăm vina pe șansă, destin, ghinion, ceilalți, țara în care trăim, politică, birocrație, timpurile în care trăim, vremea de afară, părerea vecinului etc.

Pentru că orice vis, dincolo de frumusețea lui, presupune și efortul necesar pentru a străbate drumul până la el, respectiv investire de timp, energie, acumulare de informație, răbdare, exercițiu, disciplină în menținerea pe acest drum, automotivare. Atunci când nu ne îndeplinim VISUL, de multe ori este de verificat dacă nu cumva nu suntem dispuși să ne asumăm responsabilitatea acestui efort. În alte situații vrem să credem – pentru că este mai ușor aşa – că acele persoane care au succes și-și împlinesc visurile, au cumva un soi de baghetă magică pe care o scutură puțin și gata. Însă e important să conștientizam că împlinirea unui vis presupune și renunțare, măcar pentru o perioadă de timp, la anumite aspecte: o parte din timpul liber, o parte din finanțe, o parte din relaxare, o parte din confort; dar, dorința de a le avea pe toate nu ne lasă să dăm drumul lucrurilor care ne țin pe loc”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

 Câteva dintre scuzele cu care tindem să ne obișnuim: 

  1. “Am ghinion!”. Nu există noroc sau ghinion, ci doar acțiuni ale căror rezultate ne plac sau nu! E suficient să ne propunem să facem altfel până când rezultatul obținut este cel dorit!”, declară specialistul.
  2. “Nu am calitățile lui/ei!”. Nu există calități și defecte ci doar însușiri pe care le folosim prea mult sau prea puțin și, în funcție de rezultat, mintea noastră le clasifica în bune sau rele. Este suficient să ne găsim zona de echilibru a utilizării însușirilor noastre și ceea ce nu putem încă să facem, să ne propunem să învățam și să exersăm până putem”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
  3. “E prea târziu acum!”. “Niciodata nu este prea târziu pentru a fi tu însuți! Niciodată nu e prea târziu să te apuci de o altă profesie, niciodată nu e prea târziu să ai un hobby, niciodată nu e prea târziu să-ți cumperi bicicleta dorită sau să înveți un lucru nou, niciodată nu e prea târziu să te oprești și să observi florile, soarele, ploaia, fulgii de zăpadă, aerul care te ține în viață, animăluțele care-ți oferă iubirea lor necondiționată, măreția naturii ş.a.m.d. Niciodată nu e prea târziu să iubești, să râzi, să trăiești în bucurie! Orice clipă a vieții noastre este la fel de potrivită pentru a începe să ne trăim VISUL!”, subliniază psihologul Laura Maria Cojocaru.
  4. “Întai să termin X, să fac Y, să am Z, să … și mai târziu mă ocup de visul meu!”. Expresia “mai târziu” începe să doară. Mai târziu vei spune că ai avut ghinion și riști să crezi că e prea târziu și să începi să te plângi! Și plânsul continuu de milă nu aduce decât o altă amânare!”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

 Care este VISUL tău?

Majoritatea oamenilor sunt probabil tentați să răspundă la timpul trecut: “eee, visam și eu odată să …”. Este momentul să repetăm din nou întrebarea: “Care ESTE visul tău?” … pentru că încă este, nu a dispărut nicăieri ci doar l-ai aruncat în sertarul cu vechituri. Scoate-l de la sertar, scutură-l de praf și cere-i iertare pentru că l-ai ignorat!  VISUL tău te-a așteptat credincios în tot acest timp să-i oferi un semn de iubire. Ce ești dispus să faci ACUM pentru VISUL tău?”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.