29 de primării din județul Constanța vor fi verificate de către A.B.A.D.L

0
89

Din această săptămână și până la jumătatea lunii mai, 29 de primării din județul Constanța vor fi verificate de inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) în ceea ce privește modul în care au fost curățate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute şanțurile și rigolele din localități pentru a evita inundarea zonelor.

La acțiunea care se va desfășura în prezența fiecărui primar, în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, va participa și câte un reprezentant de la: Comisariatului Județean Constanța al Gărzii  Naționale de Mediu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța, Gărzii Forestiere.

Echipa de control, formată din reprezentanții instituțiilor menționate mai sus, va verifica în principal:

  • dacă măsurile impuse la verificările efectuate în anul 2019 au fost îndeplinite;
  • existența deşeurilor şi a materialului lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum și în zona podurilor şi podețelor, care pot conduce la obturarea secțiunilor de scurgere
  • existența depozitelor de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite;
  • modul în care au fost realizate/întreținute şanțurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități, precum și cursurile de apă pe raza localităților;
  • zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2019 (inclusiv cele semnalate de autoritățile publice locale) și stadiul măsurilor şi lucrărilor de remediere realizate;
  • măsurile dispuse pentru remedierea deficiențelor.

De asemenea, se va verifica existența Planului local de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluărilor accidentale, actualizat și modul de afişaj al semnificației codurilor de culori pentru avertizările hidro-meteorologice.

Spre finalul acțiunii, în perioada 11.05. – 15.05.2020 se va acționa în zona U.A.T-urile unde au fost stabilite măsuri cu termene scurte pentru remedierea deficiențelor constatate.

Acțiunea se va realiza potrivit cerințelor Ministerului Mediului, Apeler Pădurilor și A.N. Apele Române și are ca scop asigurarea secțiunilor de scurgere în cazul fenomenelor hidrometeorologice periculoase, manifestate prin precipitații abundente care conduc la creșterea nivelurilor pe cursurile de apă.

Pentru respectarea preverilor ordonantelor militare emisie de catre G.N.S.S.U. deplasarea se va efectua cu autoturismele fiecărei instituții participante la control.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.