Nicușor Constantinescu, trimis în judecată de procurorii DNA într-un alt dosar
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului CONSTANTINESCU NICUŞOR DANIEL, președinte al Consiliului Județean Constanța, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea...
„INTELIGENȚA INIMII” expoziție de pictură, grafică și photoshop
Duminică, 19 aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în incinta Sanatoriului Balnear din Mangalia, Pavilion B, (hotel Paradiso) va avea loc vernisajul expoziției de pictură, grafică și photoshop intitulată „Înteligența inimii”. Lucrările de pictură și grafică au fost realizate...
Flori, diplome de onoare si bani pentru varstnicii lunii martie.
Primarul Mangaliei Radu Cristian a recompensat, joi, vârstnicii oraşului, care au împlinit, în luna martie, 70, 80 și 85 de ani, precum şi 50 de ani de la căsătorie. În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul municipalităţii, cele 32...
Expoziţie de pictură – “SIMFONIA CULORILOR VIEŢII”
Cercul Militar Mangalia si Clubul Artelor “SOLTERIS” vă invită duminică, 19 aprilie, incepand cu ora 15:00, la un nou eveniment cultural, o expoziţia de pictură intitulata “SIMFONIA CULORILOR VIEŢII”. Va expune pictoriţa Monica Maria Gosoiu.
Viceprimarul municipiului Craiova, CALANGIU CRISTINA MARIANA, a fost reţinut pentru 24 de ore de...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2015, a inculpatei CALANGIU CRISTINA MARIANA, viceprimar al municipiului...
Asanare muniţie pe un teren agricol.
Echipa protehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost solicitată să intervină astăzi, la o fermă agricolă situată în apropierea localităţii Poiana, unde a fost descoperit un element de muniţie neexplodat. În timpul efectuării...
Măsuri pentru asigurarea ordinii publice la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”
Peste 150 de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile Constanţa şi ai Inspectoratului Judeţean Brăila vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa vineri 17 aprilie a.c., la Biserica „Buna Vestire” ( Biserica Greacă ) din municipiul Brăila,...
Conducător auto blocat cu autoturismul într-un canal cu apă, salvat de poliţiştii de frontieră...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit de urgenţă pentru acordarea primului ajutor unui cetăţean român care căzuse cu autoturismul proprietate personală într-un canal cu apă în zona staţiei de taxare Giurgeni – Vadu Oii.
În data...
Percheziţii în Iași
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.
...
Litoralul Românesc, din nou capitala europeană a sportului
După ce luna trecută stațiunea Mamaia a fost, pentru o zi, capitala europeană a sportului, găzduind Maratonul Nisipului, în luna aprilie o altă stațiune de pe litoralul românesc continuă tradiția evenimentelor sportive internaționale la Malul Mării Negre.
Pe plaja sălbatică...
























