Elevii Scolii Gimnaziale din Mosneni au primit vizita Înalt Preasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

0
Miercuri, 16 decembrie 2015, la ora 12.00 elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Moșneni, structură a Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” 23 August au primit vizita Înalt Preasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. După primirea oficială cu pâine și sare, inițiatoarea activității, prof....

Psiholog: “Singurătatea de sărbători generează depresii. Este bine să ne îndreptăm către oameni, nu...

0
Singurătatea în preajma sărbătorilor este factorul care acutizează depresia în rândul românilor, iar cele mai vulnerabile persoane sunt acelea care au încheiat o relaţie, care sunt divorţate, vârstnicii sau cei cărora le-a decedat partenerul, este de părere psihologul Iuliana...

Noi dotări la Spitalul Municipal Mangalia

0
Până la sfârşitul acestui an, Spitalul municipal Mangalia primeşte noi dotări pentru mai multe departamente importante ale unităţii medicale. Potrivit directorului instituţiei, dr. Liviu Mocanu, s-a finalizat procedura de achiziţie care cuprinde trei ecografe, trei ventilatoare pentru Secţia Terapie...

Lansare de carte “Franturi din viata”

0
Sambata, 19 decembrie, orele 14:00, la Clubul Nautic din Mangalia va avea loc o noua lansare de carte a scriitoarei Dora Alina Romanescu -"Franturi din viata". Evenimentul este organizat de Primaria Municipiului Mangalia in colaborare cu Clubul de Cultura si...

“Craciunul Copilului”, actiune de caritate desfasurata de Centrul Crestin Callatis

0
Prin acțiunea “Operațiunea Crăciunul Copilului” (“Operation Child Christmas”), 240.000 de cadouri vor fi distribuite în România în preajma sărbătorilor de iarnă.  Anul acesta, în perioada 14-24 decembrie, va fi pentru prima dată când atât de multe daruri vor ajunge...

Copiii Scolii Sanatoriale Mangalia au fost colindati de elevii Colegiului Economic

0
Luni, 14.12.2015, grupul vocal instrumental ECOVOICE al Colegiului Economic Mangalia, coordonat de profesor Gabriela Apostu, i-a colindat pe copiii Școlii Sanatoriale Mangalia, cu sufletul deschis și emoții mari. Grupul a fost însoțit de directorul adjunct, profesor Cornelia Tănase. Ca de...

“Hour of Code” la Colegiul Economic Mangalia

0
În săptămâna 8-14 decembrie, la Colegiul Economic Mangalia, se desfășoară activitatea „Hour of Code” (Ora de Programare), unul dintre cele mai mari evenimente de educație din lume. "Hour of Code este o iniţiativă internațională a Computer Science Education Week ...