LECȚIA DE ISTORIE – 7 mai: Începerea procesului mareșalului Ion Antonescu

0
154
La data de 7 mai 1946 a început procesul în care a fost judecat mareșalul Ion Antonescu și câțiva dintre colaboratorii săi. Procesul lotului Antonescu s-a desfășurat într-un context istoric deosebit, respectiv în timp ce trupele sovietice erau prezente pe teritoriul României şi în plin proces de ascensiune a comuniștilor sprijiniți de Moscova. Astfel, Ion Antonescu a fost judecat pentru crime de război, condamnat şi executat, iar eliminarea lui Antonescu era absolut necesară pentru instaurarea, după cum am mai spus, a unui regim comunist în România. De altfel, judecarea mareșalului a fost impusă tot de sovietici şi înfăptuită cu largul concurs al regelui Mihai și al comuniștilor, care după 23 august 1944 l-au arestat pe mareșalul Ion Antonescu și l-au predat sovieticilor, pe considerentul că mareșalul, prin alianța cu Germania lui Hitler, a dus țara spre dezastru. Timp de doi ani, mareșalul Ion Antonescu a fost supus unor interogatorii foarte dure în închisoarea Lubianka, iar în 1946, după detenția de la Moscova, tot sovieticii au fost cei care hotărât trimiterea mareșalului în România pentru a fi judecat din postura de „criminal de război” de către așa-numitul Tribunal al Poporului. Acest tribunal era unul cât se poate de îndoielnic, format din personaje cu viziune politică clară, respectiv susținători ai comuniștilor, din juriști neexperimentați sau pur şi simplu din oameni luați de pe stradă, fără nici o pregătire juridică. Trebuie amintit faptul că însuși președintele completului de judecată, Alexandru Voitin Voitinovic, era un obscur magistrat din Moldova, simpatizant al comuniștilor, iar printre acuzatori publici se regăseau Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Dumitru Săracu, fost chelner, lipsit de orice pregătire juridică,Vasile Niță, muncitor, reprezentant al Partidului Comunist, Ion Păuna, tot muncitor, reprezentantul Partidului Social-Democrat şi Joviță Dumbravă, plugar, reprezentant al Frontului Plugarilor. Cu tot caracterul părtinitor al desfășurării procesului, care urmărea condamnarea cât mai aspră a celor aflați pe banca acuzaților, completul de judecată s-a văzut nevoit să recunoască absurditatea unor acuzații. Astfel, acest complet a recunoscut că Antonescu nu și-a însușit abuziv bunuri de stat sau private din teritoriul în care s-a purtat războiul şi nu a realizat averi în mod ilicit, cu ocazia participării la conducerea statului. Culpa principală imputată mareșalului Ion Antonescu a fost alianța cu Germania nazistă, iar Tribunalul Poporului a considerat că acuzații „s-au făcut vinovați de dezastrul țării şi crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând țara în slujba dușmanului fascist”. Desigur, rechizitoriul evita orice referire la imperialismul sovietic, la amenințarea care a constituit-o Uniunea Sovietică pentru statul român sau la evenimentele din 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia şi nordul Bucovinei, ori la Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care Uniunea Sovietică şi Germania nazistă își împărțeau sferele de influență în Europa de Est. De asemenea, mareșalul a mai fost învinuit că s-a aliat cu naziștii ignorând dorința de pace a Uniunii Sovietice şi că a pregătit România de război împotriva acesteia. Acuzația era derizorie, fiind dovedit faptul că Uniunea Sovietică, semnând pactul Ribbentrop-Molotov, a avut un rol esențial nu doar în declanșarea războiului, ci şi în extinderea lui. Amintesc că Ion Antonescu a răspuns acestor acuzații astfel: „Nu aveam nici o altă ieșire. România era total izolată. La toţi miniștri străini la care m-am adresat, toți mi-au refuzat orice sprijin pe bază că nu pot să acorde, în circumstanțele internaționale de atunci, nici un sprijin României”. De asemenea, colateral, mareșalului i s-a reproșat faptul că ar fi fost în cunoștință de cauză cu pregătirile de război împotriva Uniunii Sovietice, în general, şi cu planurile Operațiunii Barbarossa, în special, încă de la prima sa vizită la Berlin. În realitate, mareșalul doar a intuit că un conflict militar între Germania şi Rusia era pur şi simplu inevitabil și a considerat că Reich-ul nazist reprezintă scutul de nădejde împotriva expansiunii sovietice. Altfel spus, Antonescu vedea în germani un sprijin sau un mediator pentru populația românească din Ardealul de Nord care era asuprită de ocupanții maghiari. Amintesc că întregul proces s-a desfășurat foarte rapid, încheindu-se de altfel la data de 17 mai 1946 , iar Tribunalul Poporului a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 pedepse au fost comutate la muncă silnică pe viață. Astfel, Tribunalul Poporului l-a condamnat pe Ion Antonescu de șase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani. Amintesc că mareșalul Ion Antonescu s-a numărat printre cei condamnați la moarte cărora nu le-a fost comutată pedeapsa, asta deoarece regele Mihai I a respins cererea de grațiere. Alături de mareșal au fost executați la data de 1 iunie 1946, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Constantin Vasiliu. Ultima dorință a lui Ion Antonescu a fost să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii, dar a fost refuzat, iar execuția a avut loc în locul numit Valea Piersicilor din închisoarea Jilava la data amintită mai sus.
sursa: facebook/Lectiadeistorie
https://www.facebook.com/photo?fbid=1926962454101826&set=a.409460809185339

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.