Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale anunță organizarea unei campanii de recrutare și selecție pentru ocuparea locurilor vacante de soldat/gradat profesionist.
Reprezentanții instituției precizează că persoanele interesate trebuie să îndeplinească o serie de condiții minime pentru a putea participa la procesul de recrutare. Printre acestea se numără cetățenia română și domiciliul stabil în România, vârsta cuprinsă între 18 ani, împliniți la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani, împliniți la data finalizării programului, precum și absolvirea a cel puțin primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, respectiv minimum 10 clase.
Candidații trebuie, de asemenea, să nu facă parte din partide politice, să nu aibă antecedente penale și să fie declarați apți din punct de vedere medical și psihologic.
În cazul persoanelor care au mai activat în sistemul militar, este necesară depunerea unei declarații scrise prin care acestea renunță la gradul deținut anterior. După parcurgerea etapelor de selecție și instruire, candidații admiși vor primi gradul de soldat.
Informații suplimentare privind modul de încadrare pe funcțiile disponibile pot fi obținute la sediul Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Navale.
Pentru detalii, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0786 899 293.

















