Spitalul Municipal Mangalia organizează concurs pentru ocuparea a două posturi temporar vacante de medic specialist, confirmat în specialitatea Pediatrie, în cadrul Secției Pediatrie.
Potrivit anunțului publicat de unitatea medicală, cele două posturi sunt disponibile pentru angajare pe perioadă determinată. Unul dintre contracte este valabil până la data de 17 februarie 2028, iar cel de-al doilea până la 1 martie 2027.
Candidații interesați trebuie să îndeplinească mai multe condiții generale și specifice pentru participarea la concurs. Printre acestea se numără deținerea diplomei de medic sau a diplomei de licență în medicină, finalizarea stagiului de rezidențiat și promovarea examenului de medic specialist.
Dosarele de concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane al Spitalului Municipal Mangalia, până la data de 22 iunie 2026, inclusiv, în intervalul orar 11:00 – 13:00. De asemenea, acestea pot fi transmise prin Poșta Română, curier rapid sau prin poștă electronică, în termenul prevăzut de anunț. Documentele trimise electronic trebuie să fie în format PDF, lizibile, iar dimensiunea fișierului nu trebuie să depășească 1 MB.
Relații suplimentare pot fi obținute la sediul Spitalului Municipal Mangalia, situat pe strada Carol Davila nr. 3, sau la numărul de telefon 0241 752 260.

















