Șantierul Naval Mangalia S.A. anunță organizarea unei selecții pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Recrutarea se desfășoară în perioada 10 iunie 2026 – 16 iunie 2026, iar persoanele interesate își pot depune dosarele de candidatură până cel târziu la data de 16 iunie 2026, ora 15:00.

Posturile disponibile sunt următoarele:

Director Tehnic – 1 post
Candidații trebuie să aibă studii superioare, cu diplomă de inginer navalist, precum și experiență de peste 5 ani într-o funcție de conducere.

Dispecer Navă – 1 post
Pentru acest post sunt necesare studii superioare, cu diplomă de inginer navalist, și experiență minimă de 5 ani.

Sudor – 1 post
Candidații trebuie să aibă experiență minimă de 3 ani. Pentru ocuparea postului, aceștia vor susține și o probă practică.

Dosarul de candidatură trebuie să conțină cerere de angajare, disponibilă pe site-ul societății, CV actualizat, copie CI/pașaport/dovadă rezidență, copie livret militar, dacă este cazul, adeverință medicală care atestă aptitudinea pentru muncă, copii ale actelor de studii, copii ale certificatelor de calificare sau perfecționare, copii după carnetul de muncă ori adeverințe de vechime, precum și cazier judiciar în original.

Documentele pot fi transmise prin e-mail la adresa office@snmangalia.ro sau pot fi depuse direct la sediul societății.

Interviurile vor avea loc în zilele de 18 iunie 2026 și 19 iunie 2026, în intervalul orar 10:00 – 14:00. Candidații vor fi programați individual.

Rezultatele finale vor fi afișate la sediul societății și pe site-ul acesteia în data de 23 iunie 2026.

Contestațiile privind rezultatele interviului pot fi depuse în termen de 3 zile de la data afișării rezultatelor finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.