Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, peste 100 de articole vestimentare și parfumuri inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, acțiunea a avut loc în data de 19 mai 2026, pe DN 39, unde polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autocar care circula pe ruta Turcia – România.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit mai multe bunuri purtând însemnele unor branduri cunoscute, pentru care existau suspiciuni că ar fi contrafăcute. Valoarea totală a articolelor este estimată la peste 100.000 de lei, dacă acestea ar fi fost comercializate ca produse de marcă.

„Bunurile, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.