Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în urma unui control efectuat asupra unui autocar care circula pe ruta Turcia–România.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, incidentul a avut loc ieri, 5 aprilie 2026, în jurul orei 04:50, pe DN 39, în apropierea fostului Punct de Trecere a Frontierei Vama Veche, unde oamenii legii, aflați în misiune, au oprit pentru verificări autocarul.

În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, atât în compartimentul destinat bagajelor, cât și în cel al pasagerilor, mai multe bunuri disimulate în pungi de culoare închisă și în genți. Este vorba despre 63 de articole vestimentare și 21 de parfumuri inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, produse susceptibile a fi contrafăcute și de natură să aducă atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor branduri cunoscute.

Autoritățile au precizat că bunurile, estimate la o valoare totală de 61.000 de lei, aparțineau unei persoane care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Toate bunurile susceptibile a fi contrafăcute au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând ca oamenii legii să stabilească toate împrejurările în care acestea au fost transportate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.