Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat, în perioada 17-18 martie, o acțiune dedicată prevenirii bullying-ului în unitățile de învățământ, precum și prevenirii faptelor antisociale.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, activitățile au avut loc la Școala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia și la Școala Gimnazială Nr. 5 Mangalia.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii le-au prezentat elevilor regulile de comportament necesare pentru propria siguranță și au explicat în ce situații pot solicita sprijinul unui polițist.

Acțiunea a reunit 195 de elevi și 8 cadre didactice, accentul fiind pus pe conștientizarea consecințelor pe care le implică răspunderea contravențională și penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.