Galeria de Artă Mangalia găzduiește vineri, 6 martie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției de acuarelă „Capricii dobrogene”, semnată de artistul Vasile Trandafir.

Publicul este invitat să descopere o serie de lucrări care surprind farmecul, lumina și atmosfera Dobrogei, într-o interpretare delicată și expresivă, specifică tehnicii acuarelei. Compozițiile expuse propun privitorului un parcurs vizual cald, în care peisajele și stările locului se transformă în culoare și transparență.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 6–20 martie, la Galeria de Artă Mangalia. Intrarea este liberă pentru toți iubitorii de artă și de peisaj dobrogean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.